La crucea...

La crucea...

La crucea-Ţi Doamne, golită
De trupul ce-a fost răstignit
Şi coborât jos, de-a fi-ngrijit
În groapa ce-a fost pregătită,
Din stâncă tare fiind cioplită,
Eu vin cu sufletu-mi zdrobit
Că-n harul sfânt Tu m-ai iubit!

Eu vin cu inima-mi, mânjită
Ca-n Jertfa Ta, să fiu primit,
Că-n harul Tău m-ai mântuit
Şi vina acum, mi-e ispăşită,
Prin viaţa ce Ţi-a fost Jertfită,
Iertându-mă de ce-am greşit
Tu-n sângele-Ţi m-ai curăţit!

La crucea goală, -nsângerată
Ce-a stat între pământ şi cer,
Dezvăluind lumii, -al ei mister
Prin Jertfa, ce-a fost purtată
’N osânda grea şi blestemată,
Speranţă am, că n-am să pier
Al vieţii-mi eşti, sfânt giuvaier!

Eu vin cu haina mea pătată
Ca să-mi clădesc alt caracter,
După Modelul sfânt din cer
Al vieţii... ce-a fost arătată,
La Golgota sus demonstrată,
Pe-acest pământ ce-i efemer
Unde îmi eşti, ca sfânt reper!

Flavius Laurian Duverna
15 ianuarie 2014