Drumețul

Într-o zi pe drumul vieții
Întâlnit-am un Drumeț...
Era trist și obosit
Și-avea haine fără preț
Dar purta o grea povară
Pe spinarea aplecată
Hotărât să nu o lase
Să n-o piardă niciodată...
L-am privit în ochi uimită
-Ochi ca cerul azuriu-
Și-aș fi vrut să-I spun să stea
Însă era prea târziu
Căci plecase-al meu Drumeț
Pe cărări de El știute
Și-a lăsat în mine-un dor
Și speranțe nevăzute
Dar m-a vizitat în vis
Într-o noapte și mi-a spus:
”Știi tu că Drumețu-acela
Eram Eu? Domnul Isus?
Știi că în povara grea
Ce-o purtam cu-atâta chin
Era ura omenirii
Și păcat dar și venin?
Știi că fiecare vorbă
Aruncată negândit
Făcea și mai grea povara
Ce o port necontenit?
Știi că inima-nghețată
Ce-i lipsită de iubire
Mă rănește și mă doare
Aducând nefericire?
Deci veghează... să fii sare
Și lumină pe pământ
Să nu-ngreunezi povara
În drumul spre cerul sfânt!
Spune lumii despre Mine
Printr-un cântec... printr-un vers,
Și-l voi scrie-n cartea vieții
Să rămână-n univers!”

O ce sfântă bucurie
C-am putut chiar și în vis
Să-ntâlnesc pe Dumnezeu
Să văd cerul Său promis
Și de-atunci privesc în jur
Tot sperând să mai găsesc
Drumul care să mă ducă
Pe Drumeț să-L întâlnesc!

Vulcan-25-10-2020
Mary