text Poezii crestine

De când umbra de îndoială s-a risipit

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
DE CÂND UMBRA ÎNDOIELII S-A RISIPIT

De când umbra de îndoială s-a risipit
Nu mai rătăcim prin subterane unghere
Și-n cortul binecuvântat ne-am adăpostit
Unde-am fost atrași de-o sfântă adiere.

În căutarea unui rost nu mai cutreierăm
Cunoaștem menirea fiecărui pas spre răsplată,
Știm că producem rod doar atunci când urcăm
Spre zona cu fericiri cerești încărcată.

Timpul șederii în adânca tenebră s-a dus
Nu mai trăim sub povara fricii intense
Suflarea Sfântului Duh spre Cuvânt ne-a condus
Să primim, mereu, dumnezeiești recompense.

A fost o zi de sublimă cercetare
Și azi ne-o amintim cu ochi înlăcrimați
Acel eveniment îl numim descătușare
C-am fost pentru trăiri divine destinați.

De când umbra de îndoială s-a risipit
Conecția cu Cerul e neântreruptă
Cu Fiul jertfei supreme ne-am logodit
Să fim triumfători în fiecare luptă.

Încredințând destinul în palmele străpunse
Trăim experiențe ce ne-ndumnezeiesc
Ce har că am găsit comorile ascunse
Că-n ele sfinte idealuri se-mplinesc.

George Cornici/15 Iulie, 2017


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Scrisoare către Biserica din Laodicea"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:14.22)Biserica din Laodicea este singura Biserică din Noul Testament, despre care Domnul Isus a afirmat că îi este greaţă, deoarece aceasta se afla în starea pe...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Filadelfia"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 3:7-13)Biserica din Filadelfia este supranumită: ,,Biserica uşilor deschise” deoarece acestei Biserici Domnul Isus i-a spus următoarele cuvinte: ,,iată ţi-am pus î...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Sardes"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: predica scrisa(Apocalipsa 3: 1-6)Cel mai cumplit diagnostic pe care l-am putea primi, din partea Domnului Isus, este cel pe care l-a primit Biserica din Sardes: ,,îţi merge numele că trăieş...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Tiatira"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:18-29)Societatea post-modernă în care trăim, şi-a pierdut interesul pentru cultură şi cercetare, cuvintele ei de ordine fiind ,,senzaţie şi experienţă”. Oamenii...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Pergam"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:12-17)Parcă mai mult ca oricând, creştinii adevăraţi au senzaţia că le este dat să locuiască într-o lume, în care s-a instalat, cu toată vigoarea şi intensitatea...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Smirna"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise(Apocalipsa 2:8-11)Ori de câte ori trecem prin suferinţe, necazuri, badjocuri sau chiar persecuţii, de o formă sau alta, pentru Cristos, meditarea la Cuvântul Domnului, adresa...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare către Biserica din Efes"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predica scrisa(Apocalipsa2:1-7)1. Cadrul IstoricPe timpul lui Ioan, Efesul era un oraş mare şi bogat: cel mai important oraş din provincia Asia Mică. Cu o populaţie de peste două sute de mi...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu introductiv al scrisorilor adresate celor şapte Biserici din Asia Mică"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scriseDacă Domnul Isus ar alege să trimită o scrisoare Bisericii din care facem parte, oare ce anume ar conţine ea? Ar conţine cuvinte de apreciere, de mustrare, de atenţionare sau...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Binecuvântarea este mai mult decât te aștepți"-predica scrisa Predici crestine
Categorie: Predici scrise,Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” (Genesa 32:26)   Îți dorești...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Spiritul Sodomei"-predici scrise Predici crestine
Categorie: Predici scriseCu câteva luni în urmă, Antonia mi-a spus că a decis să urmeze cursurile facultății de psihologie. Mărturisesc că nu am fost foarte încântat de alegerea ei, ba chiar am încerc...
de Marga Buhus 19 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise