Cuvintele-s ființe vii

Cuvintele-s ființe vii
Ce le-am creat la întâmplare.
Le-am spus ușor la supărare
Crezând că-s vorbe trecătoare;
Dar greu atârnă-n veșnicii.

Cuvintele-s un rod firesc
Născut din gându-mi pământesc
Ce mă urmează ceas de ceas.
Rostindu-le la orice pas
Eu mângâi inimi sau lovesc,
Eu vindec răni sau otrăvesc.
Și uit mereu să mă gândesc:
În urma lor ce-o fi rămas?

Cuvintele... m-or osândi
Și veșnic m-or învinui
La Judecata viitoare,
De le privesc cu nepăsare.
Și tot ce-am spus cu-nverșunare
Și toate vorbele ușoare
Va trebui să le plătesc;
De nu voi vrea în închinare
De ele să mă pocăiesc.

Cuvintele-s jurați cerești:
Ai grijă, gură, ce rostești.
Mai bine roagă-te mereu
Să spui doar ce vrea Dumnezeu.