Cei dintâi chemați

Motto: Isus i-a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl
decât prin Mine." Amin! Ioan 14:6.

S-a împlinit ce se vestise
Prin profeticul cuvânt,
Despre ocara și necazul
Peste-al Iudeii pământ.

În tot ținutul Galileii
Oamenii erau ținuți
În întunericul neștiinței,
Apăsați și decăzuți.

Ei trăiau în umbra morții
Fără a-și cunoaște vina,
Dar peste toți venit-a ziua
În care-a răsărit lumina.

Și-odată venită-n lume -
În vremurile viitoare,
Va acoperi cu slavă
Ținutul de lângă mare.

De-aici a început lucrarea
Lui Isus Mântuitorul,
Ce propovăduia Cuvântul
Spre a mântui poporul.

Tuturor spunea, dorind
De osândă să îi scape:
"Pocăiți-vă! Că Împărăția
Cerurilor este aproape!"

Într-o zi, la malul mării,
Cei doi frați, Andrei și Petru,
Se găteau s-arunce mreaja
După păstrugă și nisetru.

Harnici feciorii lui Iona,
Și lucrau cu îndemânare
Că de mici s-au dedicat
Pescuitului pe mare.

Totuși, parcă astăzi frații
Nu-s grăbiți ca de-obicei,
Și privesc spre țărm la omul
Ce se apropia de ei.

- "Cine-o fi?" întreabă Petru
Și simțea cum se înfioară...
-"Cin' să fie? Vreun sărman
Vrea un pește să ne ceară."

"Nu-i sărman! Privește, frate,
Fața-i blândă și senină...
Mersul lin... Parcă plutește
Răspândind în jur lumină.

Cu cât vine mai aproape
Simt în inimă fiorul...
Tremur... Doamne! ... Îl cunosc!
E Isus - Învățătorul!"

Iar Isus, blând le grăiește
Celor doi tineri și zdraveni:
"Haideți! Veniți după Mine
Și veți fi pescari de oameni."

Bucurie negrăită... Lacrimi...
Zbucium sufletesc...
Cum să nu asculți chemarea
Fiului Dumnezeiesc? !

Petru - stânca neclintită
De credință și iubire -
Și Andrei - întâi chematul,
Se ridică cu grăbire

Lăsând mreje, lăsând barcă...
Toate sunt de-acum gunoi,
Și își urmează Învățătorul
Făr-a mai privi înapoi.

Și la chemarea lui Isus
Alții doi vin după ei:
Sunt frații Iacov și Ioan -
Feciorii lui Zevedei.

A încercat bătrânul tată
Să-i oprească, lăcrimând,
Amintindu-le c-acasă
Mama i-așteaptă plângând.

Și Isus, privindu-l blând,
Îi înțelege îngrijorarea,
Și c-o mângâiere-n suflet
Îi alungă întristarea:

"Tatăl Meu este Acela
Ce de voi se îngrijește;
Câte păsări sunt sub soare,
Oare nu El le hrănește?

Oare nu sunteți cu mult
Mai de preț decât sunt ele?
Tatăl Meu vă știe lipsa
Și vă va da de toate cele."

Dintr-odată de pe suflet
Le piere orice întristare
Și-L urmează pe Isus,
În minunata Sa lucrare.

De-aici, de pe țărmul Galileii
A pornit cu mult folos
Lucrarea de răspândire-a
Evangheliei lui Hristos.

El e Ușa Împărăției,
Calea care duce sus!
El e Adevărul, Viața!
Domnul, e Hristos Isus!

Iar în Evanghelia Lui
Ne-a lăsat sfântă povață:
"Cine alege să-l urmeze
Apuc-adevărata viață." Amin Alba Iulia 24 iunie 2018