Când te afli-n suferință...

Seara, în salonul 6,
Stând pe-un pat lângă perete,
Aud vaiete, suspine,
Nesătule gemete.

Cer tribut, căutând răsplata
Făr' de-a sta să mai întrebe,
Își doresc hegemonia
Vrând să toarne biruri grele.

Caută amprenta să-și așeze
Pe chipuri în suferință,
Ca durerea ce-i apasă
Să 'ndoiască-a lor credință.

Uită, sau nu vrea să știe
Că durerea, suferința ,
Așează în om speranța
Întărind în el credința.

E geloasă și e hâtră
Când omul nu i se-nchină...
Vrea ca să-și păzească roada
Cultivată-n vremi de tină.

Sunt pe-un drum al încercării
Unde scutu-mi pare greu,
Dar, nu eu îl țin deasupra...
Ci credința-n Dumnezeu!

Izvorește-n mine gândul
Încercărilor ce vin
Și le spun că le accept,
Fiind din planul cel divin.

Mă mai bucur de compotul
Cu ștergar împachetat,
Dar și de sămânța pusă
În acei ce au secat.

Cât de sfântă-i părtășia
Când te afli-n suferință
Și când frații tăi se roagă,
Întărind a ta credință.

Sunt, un răsfățat al sorții
Știind că frații țin la mine...
N-am cuvinte să le spun:
Cât înseamnă pentru mine!