text Poezii crestine

Când ne rugăm cu stăruinţă

de Teodor Groza
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Teodor Groza
Când ne rugăm cu stăruinţă

Când ne rugăm cu stăruinţă,
Să împlinim Cuvântul sfânt
Ne trăim viaţa prin credinţă,
Păzim cu multă umilinţă
Al nostru legământ.

Când toţi venim la rugăciune,
Chiar de avem probleme mari,
Ne sprijinim cu vorbe bune
Înfrângem orice slăbiciune
Şi devenim mai tari.

Când lăudăm pe Dumnezeu
Şi îi aducem mulţumire,
Când ne smerim al nostru eu
Ne înălţăm şi-n ceasul greu,
Primim prin har zidire.

Când cerem ce e de folos
Ce Domnului aduce slavă
Avem un trai curat, frumos,
Răspunsul vine prin Hristos
Curând fără zăbavă.

Când cu păreri de rău venim
Să-i cerem Tatălui salvare,
Dacă grabnic ne pocăim
Tot traiul nostru îl sfinţim,
Atunci primim iertare.

Când mijlocim în unitate
Pentru o lume necăjită,
Aprindem focul sfânt în noapte
Respingem răul prin dreptate,
Ispita-i biruită.

Când răspândim în jur lumină
Ce am primit-o prin Hristos,
Nu ne lăsăm târâţi în tină
Trăim în lume fără vină,
Mai sfinţi, mai cu folos.

de Teodor Groza
17.04.2014
Vişeu de Sus

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Aduce botezul izbăvirea de păcatul originar?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau sa întreb despre păcatul originar. Mulți oameni motivează botezul pruncilor ca izbăvire de păcatul originar, spuneți-mi va rog cum trebuie de i...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Promovează portalul Moldova Creştină pe Google"
Categorie: Raspunsuri biblice  Recent Google au lansat butonul +1 şi pentru că dorim să fie cât mai accesibile articolele de pe portalul nostru vizitatorilor din spaţiul virtual, am activat...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce în bisericile baptiste nu se vorbeşte despre Duhul Sfânt?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Pace!!! Am o întrebare. După cum știu eu, penticostalii și baptiștii din Moldova sunt uniți. De ce în unele biserici baptiste nu se vorbește de Duhul...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cînd vor primi evreii pe Hristos?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Când vor primi evreii pe Hristos? Indică Biblia timpul sau perioada când evreii vor primi pe Hristos?Poporul Israel va fi mântuit ca şi naţiune la vr...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"”Tatăl copiilor din eprubetă” nu recunoaşte că viaţa omului are valoare de la concepere"
Categorie: Raspunsuri biblice  După conferinţa de presă organizată de Biserica “Bunăvestirea” la care a fost condamnată practica fertilizării “in-vitro”, fiind solicitat de ProTV, Veaceslav...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a dorit să ne înveţe Mântuitorul prin pilda ispravnicului nedrept? (Luca 16:1-13)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau să-mi explicați pe scurt ce înţeles are versetul 8b și 9 din capitolul 16 al Evangheliei după Luca.Domnul Isus de multe ori a folosit pilde, pe...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Domnul Isus i-a dat apostolului Petru cheile Împărăţiei Cerurilor şi ce este autoritatea dată lui de a lega şi dezlega pe pământ şi în ceruri? (Matei 16:19)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am o întrebare din Scriptură, dacă puteți să-mi da-ți o explicație. Matei 16:19 spune că lui Petru i se vor da cheile Împărăției cerului…și cu legare...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care traducere a Bibliei în limba română este vrednică de crezare şi care este eretică şi sectară?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Azi am primit un comentariu  la articolul despre diferenţa între traducerile Bibliei folosită de baptişti şi cea folosită de martorii lui Iehova. Mă gânde...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Se va ridica antihristul din poporul roman sau din seminţia lui Dan?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare din comentariile la articolul „Va trece biserica prin necazul cel mare?” :De unde siguranța că anticristul se va ridica din poporul roman? Tradiția e...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A existat preoţia sacramentală în Biserica Apostolilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Zilele recente am urmărit niște dezbateri vizavi de preoție. Spuneți-mi vă rog, era oare aceasta preoție sacramentală în primele secole și chestia as...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise