Când Dragostea...

Când Dragostea...

Şi când Dragostea pe Sine
S-a dat ca Jertfă la Calvar
Spre salvarea cea prin har,
Natura a spus că o susţine
Mărind, al Ei sfânt itinerar.

Cutremurul cel de pământ
Şi Soarele, ce s-a-ntristat
Când complet s-a-ntunecat,
Au declarat că-n legământ
Prin Jertfa crucii a triumfat.

S-a coborât din demnitate
Prin umilinţa cea mai mare,
Prin Duhul Sfânt întrupare
Arătând, că-n Jertfă poate
Să înceapă, o nouă lucrare.

Ca o pecete, neschimbată
Şi-n raze de-aur luminând
Prin Jertfa sacră culminând,
Rămâne-o Flacără-nălţată
Din jar de foc, Ea izvorând.

Neînduplecată, în gelozie
S-ajungem la desăvârşire
Prin sfânta Sa neprihănire,
Va îndrepta spre veşnicie
A noastră fiinţă-n şlefuire.

Nimic nu e mai maiestuos
În tot sacrul splendid cer,
Cu-a lui făpturi ce nu pier,
Ca Dragostea, ce aicia jos
Şi-a dezvoltat al Ei mister.

Preştiinţa Dragostei divine,
Ea, eterna Forţă-n Univers
Ce nu susţine şi alt revers,
Ne-a arătat că Se menţine
Pe calea sacră-n al Ei mers.

Flavius Laurian Duverna
07 martie 2007