text Poezii crestine

Alerg pe calea mântuirii

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: Luca 9/62 ""Isus i-a răspuns: *Oricine pune mâna
pe plug și se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăția
lui Dumnezeu. * "" Amin!

Alerg pe calea mântuirii cu credință,
Și dacă piciorul îmi lunecă pe lângă -
Prin faptă, vorbă, sau o necuviință,
În rugă îmi strig durerea cu căință
Că păcatul îmi face inima să plângă.

E greu să-mi strig căința prin cuvinte -
Că m-am lăsat, pentru o clipă, ispitit...
Durerea mă pătrunde în inimă și-n minte
Și-mi amintește de strachina de linte
Prin care s-a lăsat Esau ademenit.

Suferința grea îmi înăbușă suspinul...
Dar mă încred în Cel ce-aduce izbăvire
Că El ne ia asupra Lui poverile și chinul
Și poate spulbera din inimă veninul
Suflând Duh Sfânt, suflând tămăduire.

Chiar dacă uneori mi-e mersul șchioapăt,
Mă încred în Cel ce-n toate mi-e chemare...
În inimă-s fiori, în suflet numai freamăt
Și mântuirea vreau s-o duc până la capăt,
Că-s însetat de El ca cerbul de izvoare.

Nu mai privesc la lumea ce ne ispitește
Că nu-i nimic în lume vrednic de dorit,
Și-L am pe Cel ce-n toate mă însoțește:
Scutul meu, Puterea ce mă mântuiește,
Și binecuvântarea Lui mă face fericit.

Și nu cerșesc la lume straie sau bucate
Că Cel ce vine, și-n curând are să vină,
Ne dă cu mână largă și primim de toate,
Și pâine din belșug, s-avem pe săturate,
Și haina de nuntă croită din lumină.

Spre lume, nu am să stau cu mâna întinsă
Că vreau să mă găsească Domnul la venire
Cu inima - de tot ce e lumesc - desprinsă,
Cu mijlocul încins și candela aprinsă
Și să primesc îmbrățișarea Lui de Mire. Amin!
Alba Iulia la 6 noiembrie 2021


Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Experiența mântuirii Doctrine crestine
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfâ...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Viața, moartea și învierea Domnului Hristos Doctrine crestine
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Marea Luptă Doctrine crestine
Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Natura omului Doctrine crestine
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o u...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creația Doctrine crestine
Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Fiul Doctrine crestine
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Tatăl Doctrine crestine
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeirea Doctrine crestine
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexis­tând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni pr...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cuvantul lui Dumnezeu Doctrine crestine
Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris mişcaţi de Duhu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise