text Poezii crestine

A FI

de Nicholas Dinu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicholas Dinu
Încerc a conjuga verbul a fi
Şi-a-i da o conotaţie robustă.
A fi înseamnă a te dărui,
Haina aceea ce pe tine nu stă!

Căci eşti ţărână stearpă, pieritoare,
Ce-aşteaptă ploaia cerului de sus,
Iar ca hlămidă, ca învelitoare,
Ai chipul efemer, dar nu ca plus!

A fi înseamnă mai întâi să ai
O picătură din dumnezeire
Acea scânteie, strop de jerăgai
Ce-i mai presus de urbica trăire.

A fi înseamnă o filosofie
Ce n-o înveţi în şcolile lumeşti
Un ADN din altă-mpărăţie
Un elixir prin care te-nnoieşti.

A fi înseamnă să te naşti din nou
Voit murind faţă de-al cărnii vortex
Iar în al vieţii sinuos tablou
Să împlineşti atemporalul Codex.

A fi înseamnă ardere de "eu",
Sacrificarea dragostei de sine
Un zâmbet larg cât largul curcubeu
Şi-o inimă deschisă doar spre bine.

A fi înseamnă să eviţi parada,
Înseamnă să trăieşti ca lumânarea,
Să-ţi fie gândul, fapta, ca zăpada
Să fii răspunsul, şi nu întrebarea.

Când te uneşti cu Logosul ceresc
Şi arzi pe-altarul arderii de tot
Iar simţămintele din tine clocotesc
O mână de-ajutor să dea, când pot,

A fi înseamnă inima lui Crist
Îmbobocind în tine ca o floare,
Un binefăcător, un altruist,
Un înger aducând înseninare.

A fi înseamnă să articulezi
Iubirea. Şi s-o porţi pe palme.
Cu ea planete noi să desenezi
Încăpătoare, luminoase, calme.

A fi înseamnă gură de izvor
Ţâşnind din ale jertfei stră-străfunduri
Înseamnă diamant strălucitor
Purtat de flux spre-a nemuririi prunduri.

Am încercat a conjuga "a fi"
Şi-ai da acel ceva ce ne lipseşte.
A fi ne poate azi înveşnici
Iar fără el, trăim ... orbeşte!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise