text Poezii crestine

Pe pătuț de paie și scutece de fân

de Toma Coca
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Toma Coca
Pe pătuț de paie și scutece de fân

Pe caldarâmul vremii foșnește frunza uscată.
I-a trecut timpul; sub pași stă strivită, uitată.
Noapte-i senină cu-n frumos clar de lună,
Stelele într-o năframă de voal se adună.
Adie ușor vântul dar... nu ca altădată,
Caută să se ascundă prin nișele din stâncă.
Pe cer, o stea nemaivăzută s-a arătat.
Tăcere-i în univers... tăcere-i pe pământ.
Pe coline și dealuri, păstorii-s mirați şi tăcuți.
Turmele pășteau liniștite pe câmpii.
Văzduhul plutea în parfum de cimbrișor,
Iar tăcuta lună veghea asupra lor.

Și-au lăsat turmele pe imaș păstorii...
Din alte colțuri ale lumii, călare la pas, trei Magi:
În noaptea de mister același drum îi unea.
Steaua - drum printre stele spre ținta ei grăbea.
Frigul nopții se înăsprea; ușor, cădea fulgul de nea.
Omătul în pătura-i sticloasă totu-acoperea.
Poteca, drumul din vale, în alb se îmbrăca,
Singur, pământul, tristețea își plângea...
În adânc simțea natura, pregătea ceva...
Iar vremurile în El își vor răsfrânge durerea.
Vedeau acum o iesle, un Rege Se năștea.
Privea înainte... un mormânt ce Îl aștepta... .

Azi, Mare Sărbătoare! Ferestre luminate,
Mese cu bunătăți, daruri alese
Și Cerul în Slava Sa azi Îl sărbătorește.
(De mii de ani de o Naștere ne amintește.)
O aducere aminte că-n trecutul vremii,
Cobora ”Divinitatea”, renunța la veșnicii.
Fiul de Dumnezeu în Om Se întruchipa,
Printr-o fecioară - creștină aleasă: Maria.
Într-un grajd săpat într-o stâncă,
La lumina unui bulgăre de seu, plăpândă...
Nimeni nu L-a dorit... toți L-au alungat...
Și eu... și tu... cu toții L-am renegat.
Pe un pătuț de paie, în scutece de fân...
Steaua luminoasă înveli staulul într-un senin.
Se împlineau cuvintele vestite și scrise pe papir,
Căci Se va naște un ”Rege”; din naștere va fi martir.
Cu El S-a coborât iertarea prin Cuvânt,
Prin jertfa Lui ne vom împăca cu Tatăl Sfânt.
A renunțat la cer și S-a născut umil, supus,
Îmbrăcând haina durerii, batjocorii și râs.
Îngerii, serafimii și heruvimii au cântat de bucurie;
Chiar și Dumnezeu... doar E salvarea omenirii...
Păstorii și Magii îngenunchiați se închinau la El,
Celui nou-născut, iubit Emanuel.

S-a bucurat cerul lăsând al lui senin,
Pentru El ce va deveni Acel Mare Stăpân,
Semănând între oameni dragostea cerească
Și păcatul lumii să îl albească,
Iertarea să o lase, pe toți să-i mântuiască,
Să vegheze pământul și să-l ocrotească.
Oare... tu, creștine, ești pe calea bună?
Cu îngerii din ceruri Îi cânți împreună
Pruncului Sfânt... care Cerul a lăsat.
De câte ori pe zi la staul ai îngenunchiat?
De câte ori Îl cauți prin umila ta rugă?
Cât te umilești și-L simți că te ascultă?

De câte ori privirea ta ți-o trimiți ca solie,
O împletitură a razele de soare și dorurile...
Oare de câte ori îți amintești cum S-a născut?
Lăsând nemurirea. El, Mesia, Cerescul Împărat.
Haideți în cor cu toții să-I cântăm 'Bine-ai venit!
Prunc minunat! Isus în veci să fii slăvit! '
Noi nu avem aur, argint, smirnă sau tămâie,
Dar prin jurământ Îți dăruim inimile pe vecie.
Bine-ai venit Prunc Minunat! Intră în casele noastre!
Azi fă din inimile noastre o iesle și Te rugăm, Te naște.
Călăuzește-ne pașii ce-i mai avem de făcut
În călătoria și anii ce mai sunt de parcurs pe pământ.


ALGHERO/16/11/2018

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise