text Poezii crestine

La Betleem într-un Staul...

de Flavius Laurian Duverna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
La Betleem într-un Staul...

La Betleem într-un Staul, s-a născut Isus, Mesia,
Aşa cum s-a spus de mult, şi-a vestit proorocia!
În cetatea lui David, cea prezisă-n sfântul har
La porunca de-a se-nscrie, a-mpăratului Cezar
Au venit, din ţara lui Zabulon şi Iosif şi cu Maria.

La hanul de poposire, n-a mai fost loc pentru ei
Să se bucure de-odihnă, şi tot umblând singurei,
Bătând pe la porţi închise întrebau cu-ngrijorare,
Dacă au cumva vreun loc şi pentru ei de culcare
Că drumul le-a fost prea lung, din ţinutul Galilei.

Au aflat că loc mai este într-un staul pentru vite
Unde au şi fost primiţi, fiind cu inimi mulţumite;
Pe un aşternut de paie, Maria-un prunc a născut
Şi L-a culcat într-o iesle, cu nume nou cunoscut:
"Isus”, ce-L zisese îngerul, prin cuvintele rostite.

A fost mare bucuria, sus în cerul cel prea sfânt!
Îngerii în cor venit-au, s-o vestească pe pământ,
Şi păstorilor de strajă, vorbind ei, le-a cuvântat:
"În cetate-n astă noapte vi s-a născut Împărat,
Hristos cel Mântuitor, prin dumnezeesc Cuvânt!"

Şi-ngerii în cor cântau, imn de slavă, în bucurie,
Ca păstorii înmărmuriţi, bine încredinţaţi să fie:
"Slavă în locuri prea înalte, veşnice de fericire,
Pe pământ şi între oameni pace sfântă şi-nvoire”
După care s-au întors, în splendida lor măreţie.

Astfel S-a născut Isus, cel ce a fost Salvatorul,
Cel ce-a fost trimis în lume spre a fi Mântuitorul
Din blestem şi din păcate, ce le-a luat asupra Sa,
Cu povara grea a lumii, urcând muntele Golgota,
Unde L-au şi răstignit, preoţii-aprobând omorul.

Flavius Laurian Duverna
15 decembrie 2010

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise