text Poezii crestine

Vremea trezirii

de George Lupsea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Lupsea

E vremea azi să ne trezim din somn
Căci iată se apropie sfârşitul
Pământul se preface parcă-n scrum
Şi-acesta este numai începutul,

Cum s-a-ntâmplat pe vremea cu potopul
Se va-ntâmpla-ncurând o dragul meu
Căci se apropie grăbit sfârşitul
Vine-ncurând Fiul de Dumnezeu,

Credinţa celor sfinţi mereu se stinge
Din lipsa rugăciunilor fierbinţi,
Prigonitori, nu sunt, de-a ne atinge,
Dar nepăsarea i-a cuprins pe mulţi!

Mergem în ziua sfântă la-nchinare
Şi asistăm la tot ce se petrece
Dar mintea, gândul, e în deplasare
La planuri pământeşti să ne ridice!

Dacă ajunge unul la putere
Şi urcă-n sus pe plan material,
Uită de Domnul care e –n mărire
Şi ce uşor poţi fi luat de val!

Adesea vine vântul cu putere
Şi spulberă averea ce o ai,
Căci ţi-ai făcut un idol din avere
Şi ai uitat că eşti numai un pai,

Priveşte-n jurul tău să vezi cum pier
Acei ce se încred doar în averi
Dar celor sfinţi credinţa e de fier
Şi-aşteaptă pe Isus venind pe nori

Iubitul meu dă-i Domnului onoare
Dacă aici, te-a binecuvântat,
Dar nu uita căci toate-s trecătoare
Nu-L neglija pe-Acel ce ţi le-a dat

Dă-i slavă Lui Cristos şi dă-i mărire
Nu te lega de lume, de pământ,
Căci va veni o zi de transformare
Când te vei întâlni cu Domnul sfânt

Dacă mai vezi pe unii sub povoară
Nu-ţi fie greu să le dai ajutor,
Mândria, ai de grijă căci doboară,
Poţi să ajungi din prinţ, un cerşetor!

Lumea –i cuprinsă azi de un cutremur
Dar nu acel ce mişcă doar pământul
Ci locul tău de muncă nu e sigur,
Căci Dumnezeu vrea să trezească omul!

E doar un mijloc de a trezi omul
Care s-a-ndepărtat de Dumnezeu
Biserica a devenit doar locul
Unde ades mă relaxez şi eu!

Uităm că Domnul se ruga fierbinte
Când printre oameni şi El a umblat
E demodat să fii ca mai nainte!
În rugă, să fii scurt şi limitat!

De ce atâtea rugăciuni ferbinţi
Omului i se cere pe pământ?
Pentru că Domnul nu vrea ca să uiţi
Te vrea cu EL odată-n locul sfânt!

Doreşte să vorbească des cu tine
Acesta-i mijlocul mai potrivit
Sfinţit venind la El în rugăciune
E o dovadă că te-ai dăruit!

Veniţi dar ca să ne trezim din somn
Şi cu ulei să umplem azi candela
Căci vine încurând al nostru Domn
Să fim noi gata de-al întâmpina.
19.10.2010gl

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum să reușească pastorul să viziteze pe toți creștinii din biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Recent am fost ordinat în slujba de pastor și vreau să vă adresez o întrebare. Cum este mai bine să organizez vizitele la familiile membrilor biseric...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie să sărbătorești zilele de naștere ale poeților?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: În sistemul de învățământ gimnazial, liceal, profesorii ne obligă să sărbătorim zilele de naștere ale poeților și trebuie să-i venerăm, recitin...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este trăirea în neorânduială?"
Categorie: Raspunsuri biblice În a doua epistolă către Tesaloniceni apostolul Pavel îi învață cum să procedeze cu cei ce trăiesc în neorânduială, explicându-le ce înseamnă trăirea în neorânduială...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trebuie fata creștină să ierte pe violatorii săi și să-și retragă declarația de la poliție?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Într-o seară, pe când mă întorceam de la muncă, s-a oprit o mașină din care au ieșit câțiva băieți și m-au forțat să merg cu ei. După aceea m-au dus...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Îndrăgostiți, nu doar de Ziua Îndrăgostiților"
Categorie: Raspunsuri biblice  Ai fost vreodată îndrăgostit sau ai întâlnit tineri îndrăgostiți? Ei se observă de la o poștă, mergând pe drum de mânuță, privind unul în ochii celuilalt, plut...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cît de frecvent se oficiază botezul în biserici?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Sunt pastor la o biserică de la țară și recent s-a pocăit un om din sat, adică a luat decizia să fie ucenicul lui Isus Hristos și să urmeze învățătura Mînt...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poți cere în căsătorie fata care te iubește, dar nu este sigură de voia lui Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare:Am legat o prietenie cu o fată, eu fiind penticostal și ea tot penticostală. Eu am 27 de ani, iar ea 22. Problema este următoarea. Ea a de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este soarta celor din sânul lui Avraam?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am citit pilda cu bogatul și Lazăr și vreau să știu ce este sânul lui Avraam? Unde se află acest loc? Cine se află acolo? Care este soarta acelor oam...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dacă nu ei, atunci cine?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Țara noastră este într-o mare strâmtorare. Numai că, din nefericire, infim de puțini mai văd și mai stau în spărtură pentru viitorul ei. Antrenarea socie...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se face un îndemn la rugăciune în biserică? (7 sfaturi)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Sunt un predicator tânăr și de câteva ori am fost invitat să îndemn la rugăciune în biserică. Cum este mai bine să prezint nevoile de rugăciune și să...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise