text Poezii crestine

Voia Ta

de Alex Prodan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Voia Ta să se facă
Al nostru scump Tată
Precum în cer și pe pământ
Voia Ta să se facă cât mai curând

Voia Ta să se facă
În lucrul nostru de dimineață
În lucrul ce l-am început
Tot cu voia Ta de sus

Și voia Ta să se facă
De fiecare dată în viața noastră
Și voia Ta să o împlinim
Cât mai trăim aici să suferim

Și de voia Ta nu se v-a făcea
Și o v-om lua noi înaintea Ta
Bine nu v-a fi de viața noastră
Am trecut peste voia Ta cerească

Dacă din voia Ta am ieșit,
Și nu am ascultat ce ai poruncit
Bine nu v-a fi
Căci vei trimite peste noi urgii

Așa căci voia Ta să o împlinim
Și din ea să nu ieșim
Bine v-a fi de v-om rămânea
În voia Ta ce ai dat-o cândva

Să ne străduim fiecare,
În voia lui Isus ce-a mare
Să rămânem sub ocrotirea Sa
Până Domnul ne v-a lua

Voia Ta e așa de minunată
Când rămânem în ea ca niciodată
Voia Ta ne v-a păzi
De săgeată care v-a veni

Așa căci Sfânt Tată
Voia Ta să se facă
Și voia Ta să se facă pe acest pământ
Până v-om fi în cerul sus

Să nu ieșim niciodată
Din voia Lui cerească
Străduință cât mai mult
În lucrul celui de Sus

Știm căci voia Lui e minunată
Dacă e împlinită în viața noastră
De ce să ieșim din ea
Și să suferim cândva

Mai bine să rămânem în ea
În voia ce a dat-o cândva
Să vezi ce fericit o să fi
Când în voia Lui vei fi

Nu voia ta să se facă
Căci păcatul te doboară
Lasă pe Dumnezeu
Să conducă drumul tău

Doar atunci vei vedea
Cât de bună a fost voia Sa
Cât de mult te-a ajutat
Când în voia Lui ai rămas

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum a apărut mișcarea Evanghelică baptistă din Basarabia? Privire de ansamblu."
Categorie: Raspunsuri biblice  În teza sa de licență, Șemcișin V.P. notează 3 factori care ar fi condus la răspândirea Evangheliei în Basarabia:Apariția grupurilor mari de molocani la începu...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"7 motive pentru care trebuie să îți faci tema pentru acasă"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nu demult am citit un articol, unde este prezentată o statistică a elevilor care își fac tema pentru acasa. Studiul a arătat că elevii cu vârstă de peste 15 an...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să fii un bun martor al lui Hristos la școală și la facultate? (10 sfaturi)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Ce aș putea face, ca să le spun eficient Evanghelia colegilor și profesorilor la școală? Ce mă puteți sfătui în această privință? Mulțumesc.&nb...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Le este îngăduit preoților și pastorilor să consume alcool?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am văzut de mai multe ori pe preotul din satul nostru beat. Ce vorbește Biblia în acest sens? Îi este îngăduit unui slujitor al Bisericii să consume...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce ar fi dacă nu ar exista emoțiile?
Categorie: Raspunsuri biblice  De multe ori pe rețelele de socializare sunt scrise diferite istorioare de dragoste, care prezintă momente fericite sau nu din viața îndrăgostiților. Ele sunt...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cea mai originală Toamnă de Aur!"
Categorie: Raspunsuri biblice  Toamna de aur și-a arătat roadele și la gimnaziul-internat din Strășeni.Copiii, în cel mai original  mod au amenajat coridorul școlii cu diferite legume,...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce crede Billy Graham despre antrenorii creștini?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Billy Graham, cel mai mare evanghelist al secolului XX a făcut următoarea afirmație: “One coach will impact more young people in a year than the average p...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Predica de pe Munte. Lecția 1: Neprihănirea care duce în Împărăția Cerurilor"
Categorie: Raspunsuri biblice  Pentru a înțelege bine mesajul Predicii de pe Munte a Domnului Isus Hristos este nevoie să înveți, mai întâi de toate, metoda de studiu biblic, pe care o vei p...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este corect să aperi credința copilului oprindu-l să-și facă temele de la școală?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest articol voi răspunde unei cititoare a portalului moldovacrestina.md care este în dilemă privitor la copilul său care are de făcut teme de acasă care c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trei surse (sau sugestii) de inspirație pentru bloggerii creștini"
Categorie: Raspunsuri biblice  Cine poate fi considerat un blogger creștin de succes? Cel are ia numărul maxim de vizite la articolele sale? Cel care îi ajută pe oameni să ia atitudine corec...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise