Văd...

Văd...

Văd pe oamenii cucernici,
Credincioși și drepți, și smernici
Cum lumea-i declară eretici...
Și mulțimi văd de nevrednici
Răi, ambigui și patetici
Care pun la toate piedici
Și lumea-i declară vrednici....

Văd mulțimi mari de răniți
Răpuși, slabi și înnărăviți
Răi, ciudați, neisprăviți...
Dându-se doctori docenți
Cu-ai lumii bieți pacienți
Slabi, pasivi și indolenți
Ce pozează-n inocenți...

Lucrurile acestea, toate,
Sunt de veacuri neschimbate,
Lumi cu inimi necurate
De veacuri se pierd în moarte
Mândre, reci și îngâmfate,
Setoase de nedreptate
Refuzând a fi salvate...

Greu suspină și-acum lumea
Vărsându-și pe față fierea...
Îndurare-ar vrea mulțimea
Dar răspunsu-i doar tăcerea!
Când Ceru-a vorbit, omenirea
I-A zvârlit pe-o cruce Vrerea
Respingând Bunăvoirea...

Lumea s-a pietrificat...
Frații-au sufletu înghețat...
Și plugari, neîncetat
Ară într-un pământ uscat...
Nu-s recolte... a secat
Și-aburul ce ne-a udat!
Piatră, piatră și păcat...

Văd ca voi, iubită turmă,
Că e timpul cel din urmă...
Știu ce știți și voi cu toți,
Că-n Domnu'-s vii și restu'-s morți!
Doresc, (cred că toți dorim),
În ceruri să ne întâlnim...
Dar trebuie să ne pocăim!!

20/08/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)