text Poezii crestine

Tu, iertarea mea ai vrut!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Tu iertarea mea ai vrut!

O, fără Tine bun Isus
Viaţa mi-ar fi însingurată
Tu stai cu Tatăl la cer, sus
Iubirea Ta mi-ai dat-o toată

Tot ce-ai avut bun pentru mine
Cu prisosinţă-n dar mi-ai dat
Şi Te-ai luptat să-mi fie bine
Chiar viaţa, Ţi-ai sacrificat.

Atât de mult Tu m-ai iubit
Că n-ai putut ca să accepţi
Ca de păcat să fiu strivit
Ai vrut din suflet să mă ierţi!

Tu ai ştiut ce mă aşteaptă
Pentru păcatul strămoşesc,
O moarte cruntă dar prea dreaptă
Pe care eu, nu mi-o doresc,

Ai vrut să iei păcatul meu,
Pe cruce-n locul meu să stai
Milă ai cerut la Tatăl Tău
Te-ai oferit, viaţa să-Ţi dai.

Şi ca să fiu eu fiul Tău
Tu-mi ceri şi îmi pretinzi şi mie
Să Îl slujesc pe Dumnezeu
Şi pe-al meu semen, pe vecie.

Să fiu în stare ca şi Tine,
Să mor pentru Cuvântul Tău
Şi pentru cel de lângă mine
Să fac orice, de dragul său.

Să-i iert pe cei care-mi greșesc
Sa fiu bun și întelegător
Sa vadă că mult ii iubesc
Ca sunt milos, sunt iertator

Sa nu întorc rău pentru rău
Şi să nu fiu răzbunător,
Să proslăvesc numele Tău
De Tine, să spun tuturor

Să înţeleagă dăruirea
Şi sacrificiul ce-ai făcut
Să preţuiască mântuirea
C-ai suferit şi Te-a durut.

Tu ai fost pur şi fără pată
Şi ai murit nevinovat,
Tu ai avut viaţa curată
De slava Ta Te-ai dezbăcat,

Te-ai întrupat în muritor
Şi Te-ai născut pe acest pământ,
Prin lume ai fost călător
Şi ai vestit al Tău Cuvânt.

Cu dragoste şi cu iubire
Doar lucruri bune ai vestit
I-ai vindecat cu dăruire
Pe toţi care i-ai întâlnit

Mereu ai fost a lor lumină
Să înţeleagă şi să creadă,
Să vadă jertfa Ta divină
Cândva în viaţă, vor da seamă

Şi să se întoarcă cu iubire
Spre Tine care i-ai salvat
Tu i-ai condus spre mântuire
Isus, al lumii Împărat.

Amin

Câmpia Turzii, 18 martie 2011

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise