text Poezii crestine

Treizeci de ani de ”libertate”

de Nichifor Nicu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nichifor Nicu
Treizeci de ani de ”libertate”
autor: Nichifor Nicu
16/12/2019. ora: 07:15

Ciudat, o țară de ”creștini”,
S-a bucurat cândva de-o moarte,
Atunci cu toții au strigat,
Că ei vor drepturi, libertate.

Au fost ca niște sălbatici,
Și s-au plâns că este greu,
Atunci ei au știut să strige
Că exista Dumnezeu.

Au vrut cu toți democrație,
Și s-au bătut ei între ei,
S-au omorât unii pe alții,
Și cărturari și farisei.

Dar după ce-a trecut furtuna,
Și s-au văzut pe mal, salvați,
Au început să facă planuri,
Și-au devenit descreierați.

Cu fiecare an trecut,
Au vrut mai multă libertate,
Au vrut o țară ca afară,
Dar fără Dumnezeu în toate.

Ei au uitat ce au strigat,
Și-acuma nici că le mai pasă,
Azi fiecare-i pentru el,
Și diavolul îi trage-n plasă.

Trecut-au vreo treizeci de ani
Și nimeni nu mai vrea să știe,
De tot ce-nseamnă Dumnezeu,
Și a Lui împărăție.

Azi nimeni nu-L mai recunoaște,
Ca Domn, Stăpân și Salvator,
Dar dacă vine-o strâmtorare,
Atunci Îl strigă-n ajutor.

Păcatul a ajuns o modă,
Desfrâul este tot mai mare
Dar Dumnezeu miscă pământul,
Să ne salveze din pierzare.

E timpul azi să dovedim,
Nu prin vorbe, ci prin fapte,
Că ascultăm de Dumnezeu
Și ne supunem Lui în toate.

Căci dacă nu ne revenim
Și nu ne așezăm pe cale,
Va veni iar o furtună
Și va fi prăpăd și jale.

Deci, trezire azi se strigă
Și veghere cât e har,
Căci mai este scurtă vreme,
Și revine Domnul, iar.

Să ne cercetăm dar astăzi,
De la cel mai mic, la mare,
Ca în ziua glorioasă,
Să ajungem în splendoare.

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!
Categorie: predici scrise  Mustrarea și smerenia au un rol foarte bine definit în viața noastră de credință. Ele ne sunt strict necesare pentru îndreptare și pentru a putea crește și ajunge...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pocăinţa este valoroasă"
Categorie: Baptist Cine se putea lăuda cu o viaţă fără păcat? Cine poate spune ca Iov că nu a călcat niciuna dintre poruncile Domnului? Cine are curajul să afişeze o atitudine de nevinovat? Cu to...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța
Categorie: predici scrise  O sămânță, când este sădită, este semănată ca să crească, să aducă rod și să ajungă la coacere. Tot așa este și cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Scriptura ni-L il...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus, Lumina lumii"
Categorie: Isus Hristos 1). INTRODUCERE. Autorul[1]cărții este apostolul Ioan care scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan şi Apocalipsa. Redactarea cărţii se face între anii 90 – 100 d. Cr, iar...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Lucrurile din Împărăția lui Dumnezeu
Categorie: schite de predici  Împărăția lui Dumnezeu, ca și orice imperiu sau țară, conține lucruri. Scriptura ne spune că aceste lucruri ale lui Dumnezeu sunt o taină mare, și sunt ascunse...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pasivitatea noastra va permite anormalitatii sa ia locul normalitatii"
Categorie: Baptist Dacă îi lăsăm pe cei aleşi de noi să dea legi împotriva noastră nu suntem noi fără minte? Dacă lăsăm minoritatea să facă legea pentru majoritate, mai putem avea pretenţia că su...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Oare nu ati citit?"
Categorie: Baptist Când liderii naţiunii îi solicită Domnului Isus Cristos un punct de vedere despre viaţa de familie, Mântuitorul îi întreabă: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
În smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși
Categorie: schite de predici  Una dintre trăsăturile de caracter ale Domnului Isus, pe care suntem chemați să o avem și noi, este smerenia. Aceasta implică o atitudine umilă și supusă. Nu es...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cristologie si mariologie o critica evanghelica"
Categorie: Baptist CUPRINS: 1).INTRODUCERE 2). CRISTOLOGIE ȘI MARIOLOGIE 3). EVOLUȚIA DOGMEI DESPRE HRISTOS ȘI MARIA EVOLUȚIA DOGMEI DESPRE HRISTOS EVOLUȚIA DOGMEI DESPRE...
de Marga Buhus 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Viața veșnică este aceasta: Să-L cunosc pe El
Categorie: schite de predici   Mulți oameni, dacă ar fi întrebați dacă-L cunosc pe Dumnezeu, ar răspunde cu încredere că da. Totuși, în majoritatea cazurilor, dacă analizăm mai atent Cu...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise