text Poezii crestine

Timpul este prețios....

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Timpul este prețios... .


Toți știm că timpu-i prețios
Deci, înțelept să-l folosim
Să ne trăim viața frumos
Și toate, să le chibzuim

Căci orice clipă care trece
Înspre mormânt ne propulsează
Și-a noastră viață se petrece
Chiar, de nu ne interesează

Să fim toți cu luare aminte
Și totul bine să gândim,
Să căutăm s-avem cuvinte
Bune, atuncea, când vorbim

Să rostim vorbe înțelepte
Care au darul să zidească,
Ca omul, să nu mai aștepte
Și îndată, să se pocăiască

Dar, și trăirea să ne fie
Dreaptă, așa precum vorbim,
Ca celui ce-i spunem, să știe
Că pe Isus, noi Îl slujim,

Să înțeleagă și să vadă
Că adevarul Îl vorbim,
Iar prin ce văd în noi, să creadă
Că noi pe Domnul Îl iubim,

Să vadă că-n noi, e lumină
Și-un bun exemplu de urmat,
Iar gura noastră ca să spună
Tot, ce Cuvântul ne-a învățat

Căci timpul e ireversibil,
El, nu se întoarce înapoi,
Iar să-l oprim, e imposibil
Chiar dacă vrem, sau nu vrem noi

Și orice clipă-i prețioasă
În viața care ni s-a dat -
A noastră trăire-i frumoasă
Dacă pe Domnul l-am aflat

Noi, tuturor să le vestim
La cei care n-au auzit,
La toți putem să le vorbim
Despre darul ce l-am primit

Ca și ei, să se pocăiască
Și ei, să creadă în Isus
Și a lor viață să-și trăiască
După Cuvântul, ce e spus

Și atuncea cert, cu siguranță
Ei, timpul îl vor prețui,
Căci în nădejde și speranță
Cu Domnul se vor întâlni

Căci timpul, nu e de pierdut
Mai e puțin și Domnul vine,
Azi, e momentul, nu-i trecut
Să poți să faci cum se cuvine

Pe Domnu în viață să-L primești
Să Îl slujești azi, cu credință
Și toate, atunci le biruiești,
Dacă te rogi cu stăruință.

Amin

Câmpia Turzii, 10 aprilie 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Urari de Nasterea Domnului
Urări de Nașterea Domnului care nasc decizii pentru veșnicie   Crăciunul este sărbătoarea care ne atinge cele mai adânci corzi ale sufletului. Este timpul colindelor, al lumânărilor aprinse și al...
Citeste mai mult >>
Versete biblice explicate
Versete biblice explicate – Cuvântul care luminează pașii noștri   Biblia este cel mai citit și tradus volum din toate timpurile, însă nu întotdeauna cel mai înțeles. Mulți oameni se apropie de S...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru zile de nastere
 Versete biblice pentru zile de naștere – Cuvinte care aduc lumină și speranță   Ziua de naștere este un moment special, marcat nu doar de bucuria unui nou început, ci și de recunoștință pen...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru copii
  Versete biblice despre copii – comoara cerească în mâinile noastre   Copiii sunt o binecuvântare neprețuită, un dar ceresc ce reflectă dragostea și înțelepciunea Creatorului. De-a lun...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru copii
 Versete biblice pentru copii – O comoară pentru sufletul celor mici   Biblia nu este doar o carte pentru adulți. Ea este o comoară de adevăruri, povești și promisiuni care pot hrăni și sufl...
Citeste mai mult >>
Versete biblice de incurajare scurte
 Versete biblice de încurajare scurte: Sprijin divin în momentele de încercare   Într-o lume marcată de incertitudine, schimbare și presiune constantă, sufletul uman tânjește după liniște și...
Citeste mai mult >>
Versete biblice de incurajare
Versete biblice de încurajare: Cuvinte de speranță pentru vremuri dificile  În viață, cu toții trecem prin momente de încercare: pierderi, eșecuri, boli sau perioade de confuzie spirituală. În as...
Citeste mai mult >>
Cele mai frumoase versete biblice
Cele mai frumoase versete biblice: cuvinte care ating sufletul și transformă viața  Într-o lume în care veștile se schimbă de la o zi la alta, în care inima omului este tot mai tulburată de nesig...
Citeste mai mult >>
Imagini cu versete biblice de dragoste
 Imagini cu versete biblice de dragoste – O punte vizuală către inima lui Dumnezeu   Într-o lume în care suntem constant expuși la mesaje vizuale, puterea unei imagini care poartă un verset...
Citeste mai mult >>
Versete biblice despre nasterea de copii
Versete biblice despre nașterea de copii: o binecuvântare divină și un plan sfânt   Nașterea de copii a fost dintru început o parte esențială a planului lui Dumnezeu pentru omenire. Nu este doar...
Citeste mai mult >>

Donez prin banca