text Poezii crestine

Te cheamă al meu suflet

de dana b
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: dana b
Te cheamă Isus al meu suflet să vii,
Te cheamă ființa-mi răpusă,
Te-aștept și suspin printre-a veacului fii,
Cu dor și o rugă nespusă.

Te vreau din adâncul profund,
Vreau mai aproape să Îți simt fiorul,
In dragostea Ta mai mult să m-afund,
Și strâns să mă cuprindă dorul.

Tot mai aproape mâna să-Ți simțesc,
Să stau la sfat mai mult prin rugăciune,
Și-n ascultare aș vrea să sporesc,
Cinstindu-Ți Sfântul nume.

Iubirea Ta în lume să o port,
Spre țintă să ma ducă pasul,
C-apoi pe al cerului port,
Să-mi fie sfârșitul de drum și popasul.

La pace să - ndemn mereu pe oricine,
Și-n dragostea Ta mai mult să sporesc,
Să port în suflet dorul după Tine,
Și după frumusețea raiului ceresc.

În haina iubirii mereu să slujesc,
Pe cei ce nu știu despre Tine,
Să le arăt cât de mult te iubesc-
Din ochii lor să dispară suspine.

Prin duhul Tău eu aș vrea să îndemn,
La fapte și vorbele bune,
Ca în cer la imnul solemn,
Mulți frați și surori să se-adune.

În lume aș vrea ca sa port,
Belșugul de har ce sporește,
Să pot pe vrăjmașii mei să-i suport,
Să nu privesc la ce ochiul izbește.

Pe Domnul slavei aș vrea să-L prezint,
Prin viața mea frumoasă și pură,
Să fiu ceva de aur, nu de argint,
Să fie de preț întreagă-mi făptură.

Mai mult ca atât, Isuse, aș vrea,
Ca plecând din această lume,
Urme frumoase să las în urma mea,
Croite pe cărare cu multă-nțelepciune.

Isus lângă Tine să stau e tot ce-mi doresc,
Și chiar de-ar fi să trec prin prigoană,
Cu Tine viața pe pământul să-mi sfarșesc,
Să nu mă-nchin la a fiarei icoană.

O, Domnul meu nicicând mă lăsa,
Să-mi mânjesc veșmântul de Fecioară,
M-aprimde să ard de dragostea Ta-
Iar iuborea mea către Tine zboară.

Te-aștept și totuși Te voi aștepta,
Aștept slăvita zi a-ncoronării,
Știind că și pe mine mă vei încorona,
Și voi zbura spre țărmul debarcării.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Mărturie Walid - mărturie creștină Marturii crestine
MÃRTURIE Numele meu este Walid, m-am nãscut în Betleem, Israel. Ziua nasterii mele este una din cele mai sfinte pentru Islam, ziua de nastere a profetului musulman Mohamed (Al-Mauled Al-Nabawi)....
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
MĂRTURIA DAHLIEI - mărturie creștină Marturii crestine
 Existã multi oameni în lume care nu iau în seamã posibilitãtile cu care se confruntã lumea; cu atâta diversitate care ne înconjoarã, ei nu mai pun întrebãri pentru cã nu asteaptã un rãspuns. Eu...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Taysir Abu Saada -Mărturie personală - mărturie creștină Marturii crestine
Fost musulman palestinian, Luptãtor Fatah (PLO)Lucrãtor între musulmani si evrei, predicator si slujitor al Evangheliei Taysir Abu Saada („Tass”) s-a nãscut fãrã sã aibã o tarã în Fâsia Gaza, în...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
O inimă despietrită - mărturie creștină Marturii crestine
Comisar (r) Reştea TraianPoliţia Municipiului AradO inimă despietrită Sunt un om care în urmă cu 25 de ani eram un ateu convins…dar acum sunt un creştin care a primit o nouă viaţă în Isus Cristos...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Numele meu este Dumitrache Dumitru - mărturie creștină Marturii crestine
Numele meu este Dumitrache Dumitru,  In urma cu 27 ani veneam pe lume eu cel de-al 5 copil al fam. Dumitrache impreuna cu sora mea geamana. Spun ultimul pentru ca m-am nascut in urma surorii...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Încredeți-vă din toată inima în Cel ce singur poate face minuni! - mărturie creștină Marturii crestine
Încerc sa-mi adun gândurile si sa ma întorc cu ceva mai bine de sase ani in urma, când pe atunci mai precis pe data de 4 martie 1998 când in acea zi, Dumnezeu a facut zic eu, cea mai mare minune care...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Mărturie personală - mărturie creștină Marturii crestine
M-am nascut intr-o familie tematoare de Dumnezeu. Tatal meu mergea la o biserica crestina. Cautand de mic sa fac ce este bine si ascultand de parinti, invatatori si apoi de profesori, credeam ca este...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Mărturia personală - mărturie creștină Marturii crestine
Ma numesc Ionel Caila, am 37 de ani si Clujul este orasul meu natal. Parintii m-au crescut in spiritul traditiei ortodoxe, mersul la biserica duminica devenind o rutina pentru mine, rutina necesa...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
„Fără Dragoste nu suntem nimic, NIMIC” - mărturie creștină Marturii crestine
Am crescut intr-o familie normala, cu o mama care desi nu-mi era mama adevarata, ma iubea totusi foarte mult si cu un tata care ma iubea la fel de mult, dar fiind un temperament melancolic introvertit...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Mărturisirea de credință și întoarcere la Domnul Isus - mărturie creștină Marturii crestine
Mă numesc Pîrva Letiția și sunt din comuna Balșa, jud Hunedoara, am fost născută în anul 1936. Când aveam vârsta de 16 ani, am început să definesc mai bine noțiunea de bine și rău. Trăind într-o...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise