text Poezii crestine

Strigăt de trezire!

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
Cu sabia-n mână pornește
Cu sabia Duhului Sfânt
Şi fără de frică vestește
Al Domnului nostru cuvânt.

Să nu te-nspăimânte vrăjmaşii
Acei din popor adormiți
Acei care-L uită pe Domnul
Deşi cândva au fost răscumpărați.

Vesteşte Cuvântul şi spune
Căci mulți dintre ei s-or trezi
Tu cheamă-i la faptele bune
Căci poate se vor pocăi.

Nu-ți pese de cei ce vor râde
Căci plânge-vor ei la sfârşit
Când îngerii sfinți îi vor strânge
Pe cei care se vor pocăi.

Vai Doamne! Ce vremuri, ce stare
E astăzi pe-ntregul pământ
Atâtea păcate apasă
Ei nu mai privesc la Cuvânt.

Pe vremea lui Asa se ştie
Acel împărat renumit
Pe-acei cu sodomice fapte
Din țară i-a scos, i-a gonit.

Unde e Asa? Să vină
La Roma, la SUA, la noi
Să scoată vrăjmaşii din țară
Ce-aruncă în apă noroi.

Nu-s vremuri de groază, de ciumă?
Nu-i oare sfârşitul în prag?
Păcatul dărâmă, sugrumă
Tot ce e mai bun şi mai drag.

Bețivii, stricații, curvarii
Ce caută refugiu-ntre sfinți
Dar nu să se-ntoarcă la Domnul
Ci după aprinse dorinți.

Divorțuri, curvii şi păcate
Ce sperie-ntregul pământ
Se văd şi se-aud în cetate
În casa Tatălui Sfânt.

O! Cum de ți-ai părăsit tu locul
La care Domnul pe tin' te-aşezat
La iesle! Să stai in smerenie
Ca lesne să nu cazi în păcat.

Mândria, e treapta căderii
De-aceia-s atâtia căzuți
Că nu ne mai place-n smerenie
Să fim Domnului nostru plăcuți.

Azi e o luptă şi o concurență
În faptele firii între frați
Şi nu mai e nimeni pe turn
Să vegheze, şi s-anunțe pe sfinți.

Ştefan e lovit cu mânie
De pietrele zişilor frați
Pretinşii apostoli ai crucii
Dau bani din nou la soldați.

Isus pentru unii e mitul
Ce trebuie sărbătorit
Dar nu se întoarce la Domnul
Preotul, să fie smerit.

Vai Doamne! Ce vreme, ce stare
Ți-e frică să spui, să vorbești
De faptele lumii, murdare
Ce-adesea le-auzi, le priveşti.

Mânia curând se arată
Şi spinii vor arde să ştiți
Făptuta murdară, pătată
Toți răii vor fi nimiciți.

Va arde Sodoma cea mare
Tot neamul cel nelegiuit
Vor arde femei şi fecioare
Oricine e nepocăit.

De-aceia strig azi, trezire!
Până încă nu e prea târziu
Lăsați azi faptele firii
Şi cu toții să ne întoarcem la Dumnezeu.

E aspru poemul de jale,
Dar Domnul mi-a zis să îl scriu
Să afle, oricine să ştie
Căci Domnul vine, căci este viu!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A existat preoţia sacramentală în Biserica Apostolilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Zilele recente am urmărit niște dezbateri vizavi de preoție. Spuneți-mi vă rog, era oare aceasta preoție sacramentală în primele secole și chestia as...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Noul Testament despre taina hirotoniei preoților?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Acest articol despre taina hirotoniei preoților este o continuare la întrebarea pe care am abordat-o ieri în articolul “A existat preoţia sacramentală în...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este slujba de pastor menţionată în Noul Testament?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După publicarea articolului “A existat preoția sacramentală în Biserica Apostolilor?“ am primit şi acest comentariu:Sint de acord ca in Noul Testament nu se în...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poate Dumnezeu îngădui dependenţa de un păcat ca omul să nu se îngâmfe?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este posibil ca Dumnezeu să îngăduie dependenţa de un păcat în viaţa omului aşa ca el săvârşind des acel păcat să conştientizeze lipsa lui de desăvâr...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit femeilor creştine să utilizeze solariu (cabină de bronzare)?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este greşit pentru o creştină să apeleze la serviciile solariului (cabină de bronzare) în timpul lunilor de vară dacă este suprasolicitată la servici...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă expresia ”a pune pe vrăjmaşi sub picioare”? Pentru cine este această promisiune?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ideea de a pune pe vrăjmaşi sub picioare la propriu apare încă dintr-un psalm al lui David, alimentat de dorinţa permanentă a israeliţilor de a nu av...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poate primi iertare de la Dumnezeu un om care amînă pocăinţa pînă în clipa morţii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am ocazia de a purta discuții cu diverse persoane de diverse națiuni și cum majoritatea sunt militari, cum de altfel am fost și eu înainte, cei mai m...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine şi când va cârmui neamurile cu un toiag de fier?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Sunt patru texte în Biblie în care este folosită expresia „toiag de fier”. Din toate aceste texte se înţelege că neamurile vor fi cârmuite cu un toiag de...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este preoţia netrecătoare a Domnului Isus una care trece de la unul la altul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Nu înțeleg de ce ortodocşii spun că preoția “netrecătoare” a Domnului Isus nu este una “care nu trece de la unul la altul”. Mie mi se pare același lu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Câte mii de ani va dura Împărăţia despre care este scris în Apocalipsa 20?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este adevărat că în Apocalipsa 20 când se face referinţă la Împărăţia de 1000 de ani se are în vedere mai multe mii de ani şi nu doar o mie?Presupun...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise