Se pare c-auzeam vorbind

Se pare c-auzeam vorbind

Se pare c-auzeam vorbind
Într-un timp şi-o zi anume
Ce va fi cu-această lume...
Cum se va stinge pierind
Când mărirea-i va apune,
Şi-o fi-un haos, o genune.

Parea că vorbea pământul
Spunând dspre sfârşitul lui,
Cum că sub largul cerului
Omul ce-a călcat Cuvântul
Va suporta crunta mânie,
Privind la soarta sa pustie...

Că-n spasme el s-o zbătea
Şi-n mari convulsii agitate
Va trepida plin de păcate,
Ce zi de zi le tot strângea,
Sub ceru-aşa de maiestuos
În stelele-mbrăcat frumos.

Părea şi cerul că deplânge
Prăpădul său în lac de foc,
Căci amândoi, ei la un loc
În dezastru se vor strânge
Vor arde-n foc şi s-or topi
Şi-n acest fel, s-or contopi.

Cum sub blestemul ceresc
Va deveni un fel de haos,
O mie de ani, de repaos...
Şi-abia după ce-i sfârşesc
Vor apare-n transformare
Din nou supuse, la creare.

Se va face-un pământ nou,
Din nou iar, un cer frumos
În care Domn va fi Hristos,
Şi Numele Său, ca un ecou
Va străbătea prin Galaxii
Din veşnicii... spre veşnicii.

Flavius Laurian Duverna
07 decembrie 2012