text Poezii crestine

Să fii deschis și prietenos!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Să fii deschis și prietenos!


Cu dragoste să îl privești
Pe cel care e lângă tine,
Iar dacă poți, chiar să-i zâmbești
Și să fii iubitor, de bine.

Iar de mai poți o vorbă bună
Să o spui la orișicine, îndată,
Lasă ca fața ta să spună
Că tu urmezi calea cea dreaptă.

Să fii deschis și prietenos,
Iar inima bună să-ți fie,
Căci tu ești fiul lui Hristos
Și vrei a Sa Împărăție.

Tu să respecți pe orișicare,
Chiar dacă-i doar un simplu om.
Când el trece prin încercare
Tu spune-i despre al vieții Domn.

Să-i spui de Domnul tău cel sfânt,
Care, milos, poate ierta.
Să-i ceară sprijin pe Pământ,
O viață nouă-I poate da.

Spune-i să se înveselească
Căci Isus se va înturna
Pe ai Săi buni să Îi găsească
Și să formeze turma Sa.

La dreapta oile vor fi,
Iar caprele în stânga Sa.
Căci Domnul cel din veșnicii
Oițele Își va lua.

El, turma care și-a format,
Nu o s-o lase ca să piară,
Căci este Domnul minunat,
Care ne scapă de povară.

Să fim buni și cuprinzători,
Noi pe Isus să Îl slujim.
Cucernici, buni și iertători,
Pe Domnul vieții să-L iubim.

Viață eternă vom avea
Căci Isus este calea dreaptă.
Lumină noi vom căpăta.
El cu iubire ne așteaptă.

Amin

Câmpia Turzii, 3 iunie 2019

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise