text Poezii crestine

Roua Duhului cel Sfânt

de Alex Prodan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Așteptăm cu mic, cu mare,
Să vină roua, cu a ei ploaie!
Să vină roua mult așteptată,
Să ude pământul încă o dată,

Ca roua de dimineață,
Care se vede pe verdeață,
Care picură strop cu strop
Și cade pe pământ jos.

Așa așteptăm îndată,
Roua, care dă viață!
Să picure pe pământul uscat,
Să încolțească pământul semănat.

De aceea, în rugăciune stăruim
Să primim roua, să ne hrănim.
Stăruim cu mic, cu mare,
Ca pământul să încolțească cu ale lui roade.

De aceea este așteptată
Roua, care aduce viață,
Căci numai roua aceasta ne va înviora
Și va face să tresalte inima ta.

Poate că dimineața a venit,
Și roua pe pământ nu s-a găsit!
Și Duhul Sfânt Se lasă așteptat,
Ca pământul să înseteze mai cu drag.

Și atunci când, pământul cere cu insistență,
Ca Domnul să reverse,
Roua va coborî din belșug,
Peste pământul care nu mai fusese ud.

Iar ca roua să coboare,
Trebuie ca pământul să dorească a lui ploaie,
Trebuie să tânjească mereu,
După Duhul lui Dumnezeu.

Și atunci dimineața se va arăta,
Și pământul va fi ud atuncea!
Căci Dumnezeu va da din belșug,
Roua Duhului cel Sfânt.

Este promis de Dumnezeu,
Căci va veni la Cuvântul Său,
Dar trebuie ca pământul să înseteze,
Ca Duhul Sfânt să se reverse.

Dacă pământul nu e însetat,
După Duhul cu adevărat
Dumnezeu nu va trimite niciodată,
Ploaia mult binecuvântată.

Este o rouă minunată,
Care va veni odată
Pentru tine si viața ta
Dacă tu dorești lucrul acesta.

Poate prea mult ai însetat,
După rouă ca niciodat'
Prea mult dorește sufletul tău,
Roua lui Dumnezeu.

Și poate nu a venit,
Dar dorești nestingherit!
Dorești ca pământul să fie adăpat,
La porunca Celui Preaînalt.

Dumnezeu îți va da,
A promis lucrul acesta
Trebuie numai ca să însetezi,
Și Cuvântul Domnului să îl crezi.

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Rugaciuni intelepte"
Categoria: Rugaciune “Sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar si vegheati in vederea rugaciunii” ( 1 Petru 4,7 )     Intr-unul din Psalmii fiilor lui Cor...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Rugaciunea – deschidere a inimii"
Categoria: Rugaciune In literatura religioasa pot fi intalnite numeroase definitii ale rugaciunii. Insa cea mai completa si profunda definitie ii apartine autorului cartii „Calea catre Hristos”,...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Rugaciunea maturitatii spirituale"
Categoria: Rugaciune Stiti care este ultima rugaciune consemnata pe paginile Bibliei? Probabil ca unii cunoscatori ai Scripturilor se vor gandi la ultimul verset al ultimului capitol al ultimei c...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Cereti…cautati…bateti!”
Categoria: Rugaciune „Cereti si vi se va da; cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Caci oricine cere, capata; cine cauta, gaseste; si celui ce bate i se deschide.”( Matei 7, 7.8 )&nb...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„La inceput Dumnezeu…”
Categoria: Rugaciune „La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.”( Geneza 1,1 )      Primul verset din cartea Geneza ne vorbeste despre originile Universului si al...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cheama-L pe Olar!"
Categoria: Rugaciune „Cuvantul vorbit lui Ieremia din partea Domnului si care suna astfel: „Scoala-te si pogoara-te in casa olarului; acolo te voi face sa auzi cuvintele Mele!”Cand m-am pogorat i...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De la lacrimi de durere la zambetul bucuriei"
Categoria: Rugaciune Iata doua relatari scurte despre trairile sufletesti ale aceleiasi persoane intr-un interval scurt de timp:     „Atunci ea plangea si nu manca” ( 1 Samuel...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Neintelesele cai ale Domnului"
Categoria: Rugaciune „O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui!”Romani 11, 33 Suntem diferiti ca...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Mic tratat de teologie a rugaciunii"
Categoria: Rugaciune „Faceti in toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugaciuni si cereri. Vegheati la aceasta cu toata staruinta si rugaciune pentru toti sfintii.”( Efeseni 6,18 ) Viata de...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu iesi pe aceeasi poarta pe care ai intrat!"
Categoria: Rugaciune „Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnului!” ( Psalmul 122,1 ) „Haidem la locuinţa Lui, să ne închinăm înaintea aşternutului picioarelor Lui!…” ( Psalmul 132,7 )Veni...
de Marga Buhus 02 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise