Răsar flori...

Răsar flori...

Răsar flori, că-i primăvară
Și natura ne zâmbește
Cu un verde ce înfioară
Inima și-o înveselește,

Frunza începe să răsară,
Atmosfera se încălzește,
Înăuntru și `nafară
Tot ce-i splendid încolțește...

Dar splendoarea cea mai clară
Este clar că mai lipsește
Sau, la fel ca „odinioară”,
În puțini mai strălucește,

Eu Te rog, Doamne, privește
Cu îndurare și-adu iară
La lumină ce tânjește
Sub iernatica povară

Și-unde-n suflet mai domnește
Viscolire de ocară
Și întuneric ce înrobește,
Adu, Doamne, primăvară!

Și Te rog înmugurește
În noi floarea aceia rară,
Ce credință se numește,
Că-i pe cale să dispară;

Când cel rău ne ispitește,
Spre eternica Comoară
Mintea nu ne mai țintește
Ca la cei de odinioară...

Avem frunze înafară
Și lăuntrul ne înfrunzește,
Dar la vremea necesară
Nu rodim duhovnicește!

Însă Domnul ne iubește
Și-n amurg de „primăvară”
Udă „țarina” și-o ară,
Sapă-n ea... o curățește...

Face tot ce trebuiește
Să fim liberi de povară
Și prin Duhul ne vorbește...
* * *
Oare pentru-a câta oară?!

05/03/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)