Rana câmpului

Rana câmpului

Dospește soarele-n amiază,
Un câmp cu floarea la pământ.
Nu se aud ciripi în frunze,
Albini, bondari, nu se mai văd zburând.

Nu-și mai arată mitra roșie,
Cel cardianal cu focul în penaj,
Nici iepurii nu se mai văd,
În rana câmpului arat.

Un uliu-n-nalt dă rotocoale,
Sperând din ierburi să se scoale,
O vietate cât de mică,
S-o ia în grabă, s-o ridice.

S-a înnegrit de supărare,
Floarea de soc cu fața-n soare,
Că florile din câmpul colorat,
Zac la pământ în câmpul defrișat.

Dospește soarele-n amiază,
Un câmp cu floarea la pământ,
Ce-mi răscolește inima rănită,
De dorul florilor-n culori râzând.
... ieri, câmpul plângea...

9 iulie 2020 Delafield