text Poezii crestine

Protest de "ziua tarii"

de Cosmin Frisan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cosmin Frisan
"Romanie, tara plina de belsug si bogatii
Azi e ziua ta si-n strada lume-ncepe-a huiduii.
Striga contra celor care sus la tron s-au asezat,
Cari' au scaune inalte, presedinti si deputati.

Toti vor bani, masini, avere, asta vor de-atatia ani
Si te vand, iubita tara, pe dolari l-americani.
Tot ce-a fost ceva odata, ce-a adus candva profit,
Astazi e numai ruine, si cu timpu-au prapadit.

Lumea vrea sa schimbe-acuma, prin protest si-njuraturi,
Un sistem lovit de boala de pacat, plin de minciuni.
Insa fapta-i consumata, prea tarziu sa schimbi ceva
Numai Domnul poate face din NIMICA un CEVA.

Pentru asta, trebuie insa, nu proteste, huiduieli
Ci smerenie, rugaciune si intoarcere la El.
O, de-am vrea sa intelegem ca doar Domnul, azi mai poate
Sa ne scoata din blestem.

Haideti azi sa ne unim, noi crestinii toti din tara,
Nu pe strazi, sa ne auda cum strigam, o lume-ntreaga,
Nu tipand, lovind cu pietre, ci-n genunchi, in rugaciune,
Celor ce ne conduc tara, sa de-a El intelepciune! "

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce Domnul Isus i-a dat apostolului Petru cheile Împărăţiei Cerurilor şi ce este autoritatea dată lui de a lega şi dezlega pe pământ şi în ceruri? (Matei 16:19)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am o întrebare din Scriptură, dacă puteți să-mi da-ți o explicație. Matei 16:19 spune că lui Petru i se vor da cheile Împărăției cerului…și cu legare...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care traducere a Bibliei în limba română este vrednică de crezare şi care este eretică şi sectară?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Azi am primit un comentariu  la articolul despre diferenţa între traducerile Bibliei folosită de baptişti şi cea folosită de martorii lui Iehova. Mă gânde...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Se va ridica antihristul din poporul roman sau din seminţia lui Dan?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare din comentariile la articolul „Va trece biserica prin necazul cel mare?” :De unde siguranța că anticristul se va ridica din poporul roman? Tradiția e...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A existat preoţia sacramentală în Biserica Apostolilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Zilele recente am urmărit niște dezbateri vizavi de preoție. Spuneți-mi vă rog, era oare aceasta preoție sacramentală în primele secole și chestia as...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Noul Testament despre taina hirotoniei preoților?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Acest articol despre taina hirotoniei preoților este o continuare la întrebarea pe care am abordat-o ieri în articolul “A existat preoţia sacramentală în...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este slujba de pastor menţionată în Noul Testament?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După publicarea articolului “A existat preoția sacramentală în Biserica Apostolilor?“ am primit şi acest comentariu:Sint de acord ca in Noul Testament nu se în...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poate Dumnezeu îngădui dependenţa de un păcat ca omul să nu se îngâmfe?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este posibil ca Dumnezeu să îngăduie dependenţa de un păcat în viaţa omului aşa ca el săvârşind des acel păcat să conştientizeze lipsa lui de desăvâr...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit femeilor creştine să utilizeze solariu (cabină de bronzare)?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este greşit pentru o creştină să apeleze la serviciile solariului (cabină de bronzare) în timpul lunilor de vară dacă este suprasolicitată la servici...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă expresia ”a pune pe vrăjmaşi sub picioare”? Pentru cine este această promisiune?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ideea de a pune pe vrăjmaşi sub picioare la propriu apare încă dintr-un psalm al lui David, alimentat de dorinţa permanentă a israeliţilor de a nu av...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poate primi iertare de la Dumnezeu un om care amînă pocăinţa pînă în clipa morţii?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am ocazia de a purta discuții cu diverse persoane de diverse națiuni și cum majoritatea sunt militari, cum de altfel am fost și eu înainte, cei mai m...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise