text Poezii crestine

Pomul interzis

de Cornel Jigau
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cornel Jigau
Pomul interzis

O pasăre măiastră,
Care să vorbească,
Chiar pe limbă omenească,
S-a văzut doar o singură dată,
De când lumea a fost creată.

Totul s-a petrecut ca-ntr-un vis,
Când Eva se plimba prin paradis.
Dar dintr-odată se ivi
O ispită incredibilă,
Pur şi simplu irezistibilă,
Când ea se gândi să meargă la pomul oprit,
Despre care Dumnezeu a poruncit,
Ca indiferent ce vor gândi,
Nici să nu se atingă de el,
Pentru a nu muri.

Se-apropie de el încetişor,
Parcă plutind pe un nor,
Când o chemare stranie, pe care,
N-o mai simţise până atunci niciodată,
O făcu să se-apropie de el, tot mai mult,
Ca-ntr-un joc straniu, ocult.

O vrajă în jurul ei se ţesea,
Din mii şi mii de fire nevăzute,
Şi pe poteci de om încă nestrăbătute,
Ajunse de el foarte aproape,
Iar în mintea ei se auzeau neverosimile şoapte.

Îl cercetă cu feminină curiozitate,
Iar inima din piept îi bătea,
Cum a spune nici nu se poate,
Când o pasăre măiastră din pom îi vorbi,
Chiar în grai omenesc,
Cum nu ţi-ai putea închipui.

-Eşti cea mai frumoasă făptură,
Pe care eu am văzut-o vreodată,
Ce mult mi-am dorit să te întâlnesc
Şi inimii tale să îi vorbesc,
În neasemuitul grai omenesc,
De mult te aştept,
Căci doar aici am dreptul să îţi vorbesc
Şi povestea mea să ţi-o împărtăşesc.

Eva, care nu se aştepta,
La o astfel de întâlnire,
Fu uimită de acea descoperire,
Ca o pasăre să poată vorbi,
Cum nu ţi-ai putea închipui,
Dovedind atâta înţelepciune
Încât i se părea o adevărată minune.

Dar ea, nici măcar nu bănuia,
Că însuşi Satana s-a deghizat,
Într-un animal hipnotizat,
Astfel că, ispititorul o cuceri
Şi foarte usor o birui.

-Eram cândva, o pasăre neajutorată,
Spuse din pom făptura controversată,
Când din întâmplare am descoperit,
Acest pom minunat şi consumând din el
Am ajuns la acest nivel fascinant,
Deosebit de interesant.

Dar dacă tu, ai face ce am făcut eu,
Ai ajunge într-o zi precum Dumnezeu,
Ţi s-ar deschide ochii şi te-ai ilumina
Şi viaţa ta, într-o clipă ţi s-ar schimba.
Dar Dumnezeul cel egoist,
Ne-a ascuns tuturor,
Cum a ajuns El nemuritor!

Şi-i întinse un fruct
Din care ea însăşi muşcase,
Fără a se vedea vreo consecinţă,
Astfel că, Eva, lipsită acum de credinţă,
Muşcă şi ea din pură curiozitate,
Fără a bănui măcar,
Că se-dreaptă spre teribila moarte!

Într-o stare de stranie excitare,
Cu mâinile pline de fructele interzise,
Cu sfintele idealuri deja compromise,
Îl căută pe Adam prin grădină,
Să-i spună şi lui nemaipomenita descoperire
Şi despre îndumnezeire.

Când o zări, Adam a înţeles ce s-a întâmplat,
Că Eva a comis fatalul păcat,
Dar pentru că o iubea
Mai mult decât pe Dumnezeu,
Şi-a asumat şi el destinul său.

Consumând amândoi din fructele interzise,
Li se părea, că prin sfere
Tot mai înalte plutesc,
Simţind chiar că se îndumnezeiesc,
Dar nu era decât o iluzie înşelătoare,
Indusă de înşelătorul cel mare.

Chiar atunci, veşmântul
Din raze de lumină li s-a retras,
Şi de-atunci, lipsiţi de slava
Lui Dumnezeu au rămas,
Au văzut că sunt goi
Şi-ncepu să le fie frig şi ruşine,
Şi-n loc de veşminte din raze de lumină,
Îşi încropiră nişte haine din frunze de smochine!

Erau atât de caraghioşi,
Încât toate creaturile îi priveau contrariate,
În aceste veşminte extrem de ciudate,
Iar Satana, ştim cu toţii că jubila,
Foarte mândru de isprava sa!

Au descoperit atunci cu durere,
Cum nu se poate descrie,
Nici măcar într-o poezie,
Că acea creatură i-a înşelat,
După cum Creatorul i-a avertizat
Şi se aşteptau din moment în moment,
Ca după greşeala fatală,
Să li se aplice pedeapsa capitală!

Totuşi, Creatorul lor i-a căutat
Şi din locul unde ei s-au ascuns, i-a chemat,
Spunând că în locul lor,
Fiul Său va muri
Şi-n felul acesta îi va mântui.

Şi-o nouă speranţă,
În inima lor s-a aprins,
Aşteptând zi de zi, prin credinţă,
Un nou paradis, necuprins!

25.09. 2019

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise