O uşă de nădejde

(Poezie inspiratã din cartea Osea 6:1-6)

Veniţi sã ne-ntoarcem cu faţa spre Domnul
Cu fii şi cu fiice, voi, mame şi taţi!
Spre Cel ce ne cheamã, ne cheamã într-una
Şi faţã de Care-am ajuns vinovaţi!

Cu inima-ntreagã, cu ochii spre Dânsul
Sã-I cerem iertare, cãci El e Stãpân;
Candela-i cãinţa, uleiul ni-e plânsul
Iar cel ce-i chemat, e poporul român.

Destui ani zãcut-am în necunoştinţã
Şi fãrã nãdejde şi fãrã Hristos;
Tot Cerul tresaltã, se-nchinã şi cântã
Când cel rãu devine un drept-credincios.

Creştini, sub drapelul credinţei creştine
Lãsaţi sã se vadã lumina în voi!
Cãci vremea-i trecutã şi zile-s puţine
Iar mersul pe Cale e tot mai greoi...

Voi, sfinţi ai credinţei, ce-n neagrã genune
De Imnul Trezirii aţi fost depãrtaţi,
Cântaţi fãrã teamã. De-acest cânt rãsune
Câmpia Românã şi Munţii Carpaţi!