text Poezii crestine

O altă realitate...

de Valentin Joita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Joita
Suntem creştini, umplem biserici,
Bătătorim drumul mereu,
Ne îndopăm cu-atâtea predici
Şi tot străini de Dumnezeu…

Mergem pe-un drum care ne-afundă
Şi ne minţim că-naintăm.
Să ne oprim pentr-o secundă,
Aşa în Rai n-o să intrăm!

Trăim un creştinism modern
Şi ne jucăm cu pocăinţa.
Noi am uitat glasul Patern
Şi am pierdut de mult credinţa.

Spunem cuvinte dureroase,
Ne-ngenunchem aproapele,
Cu vorbe goale, mincinoase,
Şi ne întoarcem spatele.

Este cudă realitatea
Oare acesta-i creştinism?
Unde este unitatea?
Am pierdut-o-n modernism…

Fredonăm cântări alese
Şi cuvinte mari rostim.
Unde-s roadele culese?
Fraţilor, chiar ne minţim!

Suntem noi lumină-n noapte
Dăm noi gust în loc amar?
Credincioşi, dar fără fapte,
Totul este în zadar!

Venitul la adunare
N-are preţ în ochii Lui.
Dumnezeu vrea o schimbare
Înnoirea gândului…

Să purtăm în noi tot Cerul
Să iubim mireasma Sa!
Unde este acuma- zelul
Oare s-o mai revărsa?

Mai trăim noi clipe- alese
Spre sfârşitul veacului?
Pare să nu ne mai pese
De prezenţa Domnul.

Căci suntem aşa făţarnici
Oare ce se va-ntâmpla?
Cuvintele sunt zadarnici
El pe faţă ne va da…

Scaunul pe care stai
Poate şi el va vorbi
Într-o zi, la porţi de Rai,
Cuvintele-i vei sorbi

Şi vei vrea să spună el
Că ai fost mereu present.
Dar va spune singurel:
“Cu inima-ai fost absent!”

S-a -mplint deja Cuvântul
Dragostea-n noi s-a răcit.
Am pierdut de mult avântul,
Ce puţin ne-am pocăit!

Parcă totul e istorie,
Parc-a fost un vis frumos!
Au rămas urme de molie
Ce credinţa-n noi a ros…

Bârfa şi-alte minciunele,
Clevetirea, chiar şi ea,
Sunt atâtea molii rele
Ce le port pe haina mea.

Haina laudei curate
De-am purtat în ceasul greu,
Să mi-o ia nimeni nu poate!
Intervine Dumnezeu.

Păstrează-ţi haina curată,
Nu lăsa molii pe ea,
Credinţa adevărată
Numai ea va rămânea!

Porţi haină de fiu de Rege!
Tu eşti prinţ; nu cerşetor!
Creştine, hai, înţelege
Ai în cer un Creator!

Eşti asemenea cu Cerul,
Se-oglindeşte-n ochii tăi!
Mergi spre viaţă, uită răul
Lasă drumul celor răi!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise