Nu praznice ne cere Domnul

Nu praznice ne cere Domnul

Își suflecă din nou a sale mâneci,
Mamona, că e iarăși sărbătoare.
Şi vrea din nou să aducă jertfe,
Un praznic, ca însemn de închinare.

Își sfătui din nou, Mamona, fiii,
Că praznicul, înseamnă Înviere.
Dar cât de des, feciorii lui, tot anul,
Îl "trag de barbă", readucându-L la tăcere.

În roșu își vopsesc din nou obrajii,
Fecioarele, în mod cât mai șarmant.
Dar n-a înțeles Mamona, că acel roșu,
A curs pe cruce, în mod nevinovat.

Își pregătește mese iar Mamona,
Cotrobăie prin blide, tot mai des.
Prin praznic, azi, vestește Învierea,
Iar mâine, va vorbi de un deces.

Și astfel, are obicei Mamona,
Ca an de an, pe El să Îl învie.
Neprihăniți devin toți peste noapte,
Apoi, Îl dau uitării, de El, să nu mai știe.

******************************

De n-ar fi fost Isus, a Ta chemare,
Mamona, m-ar fi tras din nou de gât
Să dănțuiesc în horele străine,
Cu fiii săi, balade să îi cânt.

Ferește-ne de mustul lui Mamona,
De zmeii lui, să-i ridicăm mai sus.
Și-Ți mulțumesc, că prin a Ta Înviere,
Ai înviat Biserici, Tu, Isus !

Mamona, se va ține-n pas cu moda.
Cu straie lungi, și guler pestrițat.
Nu e târziu, și nici devreme,
Să vă salut pe toți: Hristos a înviat !

Viorel Balcan 22 aprilie 2013