text Poezii crestine

Nu mai e timp

de Dany Căpătan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dany Căpătan
Nu mai e timp să tot privim în spate,
La tot ce-a fost, la ce puteam să fim;
Nu mai e timp de vorbe, ci de fapte,
Și-n via Lui cu râvnă să slujim.

Nu mai e timp când holdele sunt coapte,
De lenevire și de stat pe loc.
Nu mai e timp de vorbe dulci și șoapte,
E timpul ca să strigi, să-i smulgi din foc.

Nu mai e timp de stat în nepăsare,
Căci vai de cei ce-s fără grijă în Sion.
E timpul pentr-o viață jertfitoare,
De pasiune pentru-al Vieții Domn.

Nu mai e timp de-o viață liniștită,
Eu cel puțin, nu-mi mai doresc confort;
Vreau ca să ies din starea adormită,
Să fiu la înălțimea numelui ce-l port.

Chiar daca mulți nu vor ca să trăiască,
O viață sfânta, dăruită numai Lui;
Cât despre mine, eu și a mea casă,
Vrem să slujim viața toată Domnului.

Eu pururi voi privi spre Domnul vieții mele
Îmi voi pune nădejdea doar în Dumnezeu.
În Dumnezeu, în Stânca mânuirii mele,
Care în toate, mă va asculta mereu.

Dany Căpătan

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cine crede in Mine chiar daca ar fi murit, va trai(Ioan 11:25)-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: Pilde crestineMarele industrias german Krupp a fost fabricantul de arme care a furnizat multor tari mijloacele de ucidere a milioane de oameni. El insa era terorizat de groaza mortii. Biogr...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Umblati dupa lucrurile de sus (Coloseni 3:1)-pilda crestina Pilde crestine
Categorie: Pilde crestineUn crestin grava pe frontispiciul casei urmatoarele: „Va trebui s-o parasesc”.E bine sa ne amintim ca intr-o zi va trebui sa ne parasim afacerile, biblioteca, pe cei dragi, tr...
de Marga Buhus 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Aș vrea să vorbim despre planul lui Dumnezeu și despre interacțiunea dintre lucrarea lui Dumnezeu și om. Ce responsabilități ne revin nouă, și ce responsabilități îi rev...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Chemați să binecuvântăm pe cei ce ne prigonesc" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la Matei capitolul 5 și citim versetele de la 38 la 48. “Ați auzit că s-a zis, ‘ochi pentru ochi și dinte pentru dinte’. Dar Eu vă spun s...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Smerenia, supunerea" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Să deschidem Sfânta Scriptură la Efeseni, capitolul 4, versetul 11-13 inclusiv. “El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Împărăția lui Dumnezeu, Legile și cetățenii ei" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Să ne gândim puțin la conceptul de Împărăția lui Dumnezeu. Deși pentru cei familiarizați cu Biblia și cu practicile spirituale termenul poate părea comun, pentru cei nei...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se produce nașterea din nou, exemplu cu tâlharul de pe cruce" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise S-a citit despre îndelungă răbdare, și am să citesc și eu un verset despre îndelungă răbdare din Luca. S-a pus această întrebare: De ce trebuie să avem îndelungă răbdare...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Scopul lui Dumnezeu cu omul" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Domnul ne-a îndemnat să trăim în curăție și să ne concentrăm pe dragoste. Ne-am întrebat de ce este atât de important să avem dragoste. Cuvântul Lui Dumnezeu, așa cum es...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Să nu treceți peste ce este scris" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Deschidem Cuvântul lui Dumnezeu cu gândul de a rămâne fideli învățăturilor Sale. Este important să nu depășim limitele a ceea ce este scris în Scriptură. Așa cum am citi...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
"Frica de Domnul" - predică scrisă Predici crestine
Categorie: predici scrise Pace și Domnul să vă binecuvânteze. În mesajul anterior, am discutat despre conceptul de a te naște din nou și despre importanța sămânței, care este sămânța lui Dumnezeu...
de Adina Copos 18 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise