Noi și păcatele noastre

Doamne, de-ar putea să strige păcatele noastre
N-am mai ști unde să ne ascundem, Doamne
N-am mai avea un nume, ci multe și urâte
Căci am fi criminalii și hoții sau tâlharii
Mișeii și bandiții sau chiar clevetitorii
Sau mândrii și aroganții, zgârciții, bârfitorii
Of, Doamne am fi multe... și toate... păcătoșii.
Dar el, păcatul tace și nouă ne convine,
Să mergem mai departe și nu ne e rușine
Căci nimeni nu ne știe cât suntem de murdari
Chiar ne mândrim anume, ne place să fim mari
Dar tot noi pierdem astăzi și mâine și poimâine,
Păcatul chiar de tace, îi place să se adune
Și să se cuibărească în sufletul murdar
Unde așteaptă clipa să nu mai fie har
Și apoi își arată fața și mulți ori să zărească
În omul de afară ce a stat să cuibărească
Și inima cea plină de țepi și de venin
Va fi pentru vecie amărăciune, chin
Căci vom vedea cetatea ca aurul curat
Și atunci vom recunoaște c-am trăit în păcat.
Emilia Dinescu