text Poezii crestine

Neînțeles și dat deoparte

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Neînțeles și dat deoparte


Sunt un tânăr credincios
Dar, sunt desconsiderat
Încerc să mă port frumos
Cu cei ce m-au supărat

Vreau suflete să câștig
Pentru Domnul meu Hristos
De e cald sau de e frig
Eu, oricând merg bucuros

Pe Isus să Îl vestesc
Și să fac a Lui lucrare
Despre El ca să vorbesc
Celor, ce-mi dau ascultare

Părinții m-au educat
Pe Isus să Îl iubesc
Despre El m-au învățat
Că e Fiu dumnezeiesc

Să-L cinstesc, să-L onorez
Câte zile voi trăi,
Numele să nu-i pătez
Căci al Său ales, voi fi

Toate mi le-au explicat
Și de moartea Lui, cumplită
Ei mereu m-au îndemnat
Să-L cinstesc, clipă de clipă

Pe acest pământ păcătos
Eu, mă lupt cu disperare
Căci vreau să fiu de folos
S-aduc multora salvare

Lumea-i plină de păcate
Iar tentațiile-s în floare
Încă astăzi se mai poate
Prin Isus, avem iertare

Pe ai mei prieteni îi iubesc
Și vreau să fie salvați
Pe Domnul dacă-L primesc
Încă, mai pot fi scăpați

De blestemul diavolesc,
De a răului putere
Și mă lupt să le vorbesc
Căci cel credincios, nu piere

Timpul este pe sfârșite
Și Isus va reveni
Vremurile sunt pornite
Mâine, nu știm ce va fi

Chiar dacă-s disprețuit
Eu Îl iubesc pe Isus
Pentru asta-s ocolit
De multe ori, mi s-a spus

Dar eu nu sunt supărat
Și mă lupt, să îi trezesc
Pe-ai mei prieteni i-am iertat
Chiar și așa, îi iubesc

Și voi merge înainte
Drept, pe calea lui Isus
S-ajung la al meu Părinte
Veșnic să fiu cu El, sus.

Amin

Câmpia Turzii, 27 august 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise