Mă înfior când văd nimicnicia

Mă înfior când văd nimicnicia

Mă înfior când văd nimicnicia,
Celor vicleni, cu duh de fariseu,
Mi-e tot mai greu să văd obrăznicia,
Sfidând și bunul simț și omenia.
Mă mir cum de-i mai rabdă Dumnezeu.

Mă întristez când văd mitocănia,
Cum defilează fără de rușine.
Mi-e tot mai greu să văd fățărnicia
Și oameni ce înalță mișelia...
Mă mir cum de pământul îi mai ține.

Mă doare mult minciuna, viclenia,
Acelor ce beau răul ca pe apă.
Mi-e tot mai greu să văd apostazia,
Cum luptă să înalțe în lume tirania.
Mă mir cum singuri groapa ei și-o sapă.

Mă simt jignit de toată șmecheria,
Ce mulți ca pe-o virtute o arată.
Mi-e tot mai greu să văd cum păgânia,
Vrea să zugrume-n oameni vrednicia.
Mă mir cum nu se tem de judecată.

Mă necăjește-n oameni nepăsarea,
Față de Biblie, de rugăciune, de Hristos.
Mi-e tot mai greu să văd pe bani trădarea,
În rândul celor ce știut-au calea.
Mă mir de mersul lor prpăstios.

Mă biciuește zilnic răutatea,
Mândria celor batjocoritori.
Mi-e tot mai greu să văd cum nedreptatea,
Vrea să suprime-n lume libertatea...
Mă mir cum de-au uitat că-s muritori.

Mă îngrijorează azi și împietrirea,
Atâtor oameni de păcat robiți.
Plăcerile de-o clipă le-ntunecă gândirea,
Deși le este greu, nu caută sfințirea.
Mă mir că nu doresc să fie mântuiți.

Mă năpădește plânsul când văd nelegiurea,
Pusă la loc de cinste, prin lege protejată.
Mi-e așa de greu să înțeleg orbirea,
Celor ce promovează răzvrătirea.
Mă mir că nu gândesc, la rod și la răsplată.

Mă îngozesc la gândul că atâția semeni pier,
În starea de păcat cuprinși de disperare.
Că omu-i din țărână și nu-i făcut din, , fier. , ,
Se duc împovărați și n-au nădejde-n cer...
Dar în Isus Hristos ei pot găsi salvare.

Mă rog acum ca Domnul să lucreze,
Prin Duhul Sfânt, în oameni, cu putere.
Cuvântul din Scripură, adânc să-i cerceteze,
Din orișice robie să îi elibereze,
Să fie transformați, prin har, prin înviere.

de Teodor Groza
20.0. 2018
Vișeu de Sus