text Poezii crestine

Ispită

de Fr.Pop Alexandru
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fr.Pop Alexandru
Ispită


Ispită ce mi-ai fost fatală
De-atâtea ori în drumul meu
Am învăţat în a ta şcoală
Cum să-l urmez pe Dumnezeu.

Sub forma ta de-nşelăciune
Ai urmărit să fiu înfrânt
Să n-am putere-n rugăciune
Şi nici în adevărul sfânt.

Tu chip satanic în tot locul
Ce arzi pe toţi în drumul tău
Ţi se va stinge ţie focul
Izvorul nesecat de rău.

Atuncea vei vedea ce soartă
Au toţi acei ce-au ispitit
Cum în fiinţa lor ei poartă
Al iadului chin nesfârşit.

Vei încerca şi tu o clipă
Să te întorci atunci la har
Dar totul va fi o risipă
Şi încercarea în zadar.

Tu ai pătruns în a mea viaţă
Ca să distrugi tot ce-am mai sfânt
Mi-ai smuls a cerului povaţă
M-ai îndreptat înspre mormânt.

Ispită n-ai să-mi fi fatală
De azi o clipă doar îţi spun
Am învăţat în a ta şcoala
Că drumul tău nu este bun.

Mă-ntorc umil cu pocăinţă
Din nou la Domnul meu Isus
Să-mi de-a putere în credinţă
Ispitei să nu fiu supus.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum trebuie să fie rugăciunea în Biserică? (toţi în cor sau pe rând)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cu trebuie să se roage membrii bisericii în adunare? Să se roage toţi în cor sau câte unul singur cu voce tare?Nu găsim în Noul Testament porunci spe...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedezi când soţul catolic cere să fie împărtăşit copilul la 8 ani?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Soţul meu este catolic şi în biserica lor copiii când împlinesc 8 ani iau parte la Cina Domnului pentru prima dată. Cu prilejul acesta se face mare s...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să citeşti Biblia în baie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ceva timp în urmă am auzit de la un creştin că preferă să citească Biblia stând în baie. El spune că este un mod relaxant şi se poate gândi la ceea c...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Arca lui Noe: mit sau realitate?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Arca lui Noe avea următoarele dimensiuni: înălţime – 13.716 m; lungimea -137.16 m, lăţime -22.86 m. Atenţie! Măsurile sunt luate din biblia evreilor...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre cei 40 de sfinţi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Se spune că sărbătoarea celor 40 de sfinţi este mare. Ce spune Biblia despre ea? Cum este corect să sărbătorim? Ce să facem şi să nu facem la această...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să faci când soţul nu se poartă cu afecţiune?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Cât de drăgăstos trebuie să fie soţul cu soţia în situaţia când soţia este foarte drăgăstoasă, soţul este şi el, dar nu la fel de mult ca şi soţia, fapt ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De unde provin icoanele?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De unde au apărut icoanele? Trebuie să ne închinăm la ele? Eu ştiu că în Biblie scrie să nu ne închinăm la cioplituri de lemn. Dar acestea sunt sfint...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre vina noastră înaintea lui Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde scrie în Biblie că suntem vinovaţi şi nu păcătoşi înaintea lui Dumnezeu? Am citit într-o carte de Sinelnikov că “înaintea lui Dumnezeu nu există...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este bine sa învăţăm copiii sa aibă frică de Isus?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Ar fi greu de răspuns la această întrebare, fără a clarifica ce avem în vedere prin expresia „frică de Isus”. Dicţionarul explicativ român ne dă următoar...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce oameni l-ar fi putut ucide pe Cain?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:In Biblie, la Geneza, scrie ca după ce Cain l-a ucis pe Abel, Cain a fost pedepsit de Dumnezeu sa rătăcească în lume, iar lui Cain i-a fost teama ca...
de Marga Buhus 23 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise