text Poezii crestine

Întoarcerea fiului risipitor 2

de Ioan Vasiu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: ""El a mai zis: Un om avea doi fii. Cel mai tânăr a zis tatălui său: 'Tată, dă-mi partea
de avere ce mi se cuvine.' Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel tânăr
a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață
destrăbălată." Luca 15:11-12-13.

După atâta umilință
Îndurată-n țări străine,
Azi, cu lacrimi de căință
Mă întorc tată la tine.

Știu că reaua mea purtare
Te-a mâhnit și te-a durut;
Nu sunt vrednic de iertare
Pentru ceea ce-am făcut.

M-ai crescut cu bunătate
Și cu dragoste de tată,
Din belșug mi-ai dat de toate,
N-am dus lipsă niciodată.

M-ai păzit de orice rău,
Mi-ai fost scut ocrotitor...
M-ai purtat pe brațul tău
Ca un tată iubitor.

Cu trudă și hărnicie
Ai trudit și-ai adunat
O frumoasă bogăție
Vrednică de-un împărat.

Grâul vălurea în lanuri
Și măslinii în livezi,
Turmele pășteau pe dealuri
Lângă multele cirezi.

Vii scăldate în lumină
Cu smochini împovărați,
Curtea casei mereu plină
De slujnice și argați.

Masa plină de bucate
De tot felul, orișicând,
Să mânce pe săturate
Orice trecător flămând.

Cât de mult mă iubeai, tată,
Și mă răsfățai mereu!
Dar mi-a venit așa, deodată,
Să pornesc pe drumul meu.

Și ți-am spus care mi-i vrerea,
Negândindu-mă la tine:
"Tată, împarte-ne averea!
Dă-mi partea ce se cuvine!"

În zadar spuneai că-i rea
Calea pe care apuc...
Eu aveam dorința mea
Ca în lume să mă duc.

Nimic nu putea să-mi șteargă
Hotărârea neînțeleaptă:
Gândeam c-acolo-n lumea largă
Fericirea mă așteaptă.

Și-am plecat în lumea mare
Cu ce mi-ai dat după dreptate;
Cu aur mult în cingătoare,
Iar în pungă nestemate.

Am ajuns în prag de toamnă
Într-o țară depărtată,
Unde fericirea înseamnă
O viață destrăbălată.

În viața dusă în desfrâu -
Într-o orgie îndelungă,
S-a dus aurul din brâu
Și rubinele din pungă.

M-am trezit că sunt sărac
Mai rău ca un cerșetor...
Nu știam, tată, ce să fac,
Unde-oi găsi ajutor.

M-am lipit - minte năucă -
De un om cu ceva stare
Și-i păzeam precum o slugă
Porcii pe a lui ogoare.

Fiindcă nu te-am ascultat
Am ajuns... o, vai și-amar!
Cel mai nevoiaș argat -
Amărâtul de porcar.

Precum porcii aș fi mâncat
Roșcove și alte poame,
Dar nici de-acelea n-am aflat...
Eram chinuit de foame.

Hainele mele croite
Din purpură și in subțire,
Toate-s rupte, zdrențuite...
O, ce cruntă înjosire!

Aș fi vrut să mor îndată
De necaz și de rușine...
Cât am fost de neghiob, tată,
Că n-am ascultat de tine!

Atunci mi-a pătruns în minte
Vocea-ți blândă și duioasă
Repetând doar trei cuvinte:
"Fiule, vino acasă!"

Am sărit drept în picioare
Din al porcilor gunoi,
Și-am plecat în goana mare
Fără să mă uit 'napoi.

Peste dealuri și hârtoape
Treceam fără să-mi dau seama!...
Dar cu cât sunt mai aproape
Cu-atât e mai mare teama.

Oare-mi poți ierta vreodată
Gestul meu nesăbuit?
Fapta mea necugetată
Vrednică de osândit?

Uite-mi casa primitoare!
Tată! Tată, unde ești?
O să poți să mă ierți oare,
Ori m-alungi și mă gonești?

+++++++++

Din curte, bătrânul tată,
De departe l-a văzut;
Și-a simțit... a știut îndată
Că s-a-ntors fiul pierdut.

În acel desculț și slab...
În zdrențărosul cerșetor,
Și-a recunoscut degrab'
Fiul lui risipitor.

În calea lui a alergat
Și i-a căzut pe grumaz...
Cu cât drag l-a-mbrățișat
Sărutându-l pe obraz.

Lacrimile-s mărturie
Și-au țâșnit cu ușurință...
A tatălui, de bucurie,
A fiului de căință.

În dorința de împăcare,
Fiul și bătrânul tată
Fremătau de nerăbdare
Și-amândoi vorbeau deodată:

"Oh!... Copilul meu iubit,
Cât mă bucur că ești viu!"...
"Tată!... Am păcătuit...
Nu merit să îmi zici fiu."

"Aduceți-i haina cea bună!"...
"M-am purtat atât de rău..."
"În deget un inel să-i pună!"
"Fă-mă doar argatul tău"...

"Aduceți-i pe dată încălțăminte!"...
"Tată, sunt atât de păcătos!
Vreau să-ți fiu de azi 'nainte
Robul cel mai credincios"...

"Tăiați vițelul îngrășat,
Că astăzi este sărbătoare!
Tu mort ai fost și-ai înviat,
Și bucuria mea e mare.

Pierdut ai fost, și-ai fost găsit!
Și știi de ce-ai primit iertare?
Că dragostea, copil iubit,
Este nepieritoare!

Și nu uita: Oriunde-n lume
O să dai mereu de greu,
Dar Cel ce poate să te-ndrume
Este numai Dumnezeu.

El dă binecuvântare;
El ne dă călăuzirea;
Tuturor ne dă iertare;
Prin El vine fericirea! Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce înseamnă cuvântul "Învăţător""
Categorie: Raspunsuri biblice  De Ziua Învăţătorului am primit împreună cu soţia ca şi felicitare această frumoasă poezie scrisă de Ala Talmazan şi am dorit să o împărtăşim cu cititorii port...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu le dă preaiubiţilor Lui pâinea ca în somn?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Recent am fost rugat de un cititor al portalului http://www.moldovacrestina.md să explic ce a vrut psalmistul să spună cînd a afirmat că Dumnezeu “le dă preaiu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este binecuvântarea copiilor obligatorie?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Recent am fost întrebat dacă binecuvântarea copiilor este obligatorie:Buna ziua! Spuneti va rog,TREBUIE copiii adusi la binecuvintare cind sunt micuti, (...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt despărţirile dintre creştini un păcat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  La dezbaterea teologică din 30 septembrie 2010 mi-a fost adresată următoarea întrebare:Cum credeţi, despărţirile dintre creştini sunt un păcat? Cum vedeţi...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit unui credincios să citească din Molitfelnic?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Vreau sa va întreb daca poate un om simplu, credincios, sa citească din Molitfelnic? Înțeleg ca preoții citesc din el in timpul slujbelor, dar am eu...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Există extratereştri?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce credeți despre extratereștri? Mulțumesc!Persoanele care cred în extratereştri acceptă că viaţa a apărut pe Terra prin evoluţieSă explic: evoluţia...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce există excepţii de la regulă în Biblie?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:De ce a îngăduit Dumnezeu aceste ”excepții de la regula ”, voi da doar doua exemple Biblice. 1.) este scris in Scriptură că oamenilor le este rânduit...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Dumnezeu în Biblie despre interpretarea Sfintelor Scripturi?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am fost motivat să scriu ce spune Biblia despre interpretarea Sfintelor Scripturi după dezbaterea teologică din 30 septembrie şi mai ales, după ce la articolul...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze o mamă a cărei fiu matur parazitează?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am primit acest mesaj de la o mamă a cărei fiu matur parazitează:Doamne ajuta! Ma bucur sa va descopar! E chiar intr-un moment de mare cumpana in viata mea. Lo...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu niciodată nu cere jertfe omenești"
Categorie: Raspunsuri biblice   Săptămîna aceasta, la Limba Romînă am trecut la un nou capitol, balada, unde am studiat opera „Monastirea Argeşului”, unde meşterul Manole îşi jertfeşte...
de Marga Buhus 22 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise