Împărăţia şoaptei

Se stinge-amurgu-n noapte
Cu raze liliachii -
Se lasă vremea şoaptei
Cu orele târzii.

Când umbra este mare,
Iar sufletul ascuns
Şi-n toate-o-nfiorare
De teamă a pătruns.

Foşniri prin iarbă multe,
Lumini nu prea găseşti
Şi adevăruri mute
Îngână la poveşti.

Limbile bat sunânde,
N-ascultă de Cuvânt,
Iar lumânări plăpânde
Parcă şi mor, şi sânt.

Cuprinderile fricii
Gigantic s-au mărit,
Mai pufăiesc aricii
Spre cerul infinit.

Nimeni nu vrea să-ncerce
S-arate ucigaşi:
Ca păsări liliecii
Prind fluturi orbi şi graşi.

E şoapta-mpărăteasă
De vis, de gând, de dor
Şi se ascund prin casă
Străinii de la zbor.

Nespusa-i înţeleaptă
Cu-alai de nerostiri
În toate-i numai şoaptă
Că-s lupte, că-s iubiri.

În piepturi se destramă
Dorinţa de a fi
O uriaşă teamă
În toţi prinde-a-ncolţi.

Se dau toţi robi a sorţii
Cu gând nepronunţat
Când vine Miezul-Nopţii
A beznei împărat.

Care aduce groază
Celor cu umbre-n cort...
Doar şoapta este trează,
Iar omul este mort.