Iartă-mi, Doamne

‎Iartă-mi, Doamne, nerăbdarea,
Când Tu ai fi vrut s-aştept
‎Mi-am ales singur “cărarea”,
‎M-a mânat neascultarea,
Însă … nu pe drumul drept‎.

Iartă-mi, Doamne, stângăcia
Şi slujirea fără har;
Proslăvind nimicnicia
Pun pe-un “taler” veşnicia,
Necinstind al Crucii dar.

Iartă-mi, Doamne, nerodirea,
‎Că-s sădit în via Ta,
‎Dar … “scaieţi” rodeşte firea,
Nu mi-am înţeles menirea
‎De-a săra şi lumina!

Iartă-mi, Doamne, nevegherea;
Prăbuşit, în adormire,
Mi s-a-ntunecat vederea,
‎Grabnic a urmat căderea
În pustiu şi pătimire‎.

Iartă-mi, Doamne, răzvrătirea,
Când din goana-mi mă opreşti,
Iartă-mi gândul rău, cârtirea,
‎Chiar de nu văd izbăvirea,
Ştiu că binele-mi doreşti!

‎Iartă-mi, Doamne, nesfinţirea
‎Şi credinţa slabă, mică,
Dă-mi din nou însufleţirea,
Roada bună, mulţumirea
Şi, în mila-Ţi, mă ridică!

Olivia Pocol (Bâlc) – Mai 18,2019