text Poezii crestine

Guvern mondial

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
GUVERN MONDIAL


O criză mondială frământă pământul,
Economiei îi pregăteşte mormântul.
Decăderea a atins negru apogeu,
Mândria şi trufia stârnesc eul mereu.
Egocentrismul s-a întins până la culme,
Lăsând în vârful ştiinţei negre urme.
Necredinţa cuprinsă de-al pierzării şoc,
În ignoranţă strânge groază pe stoc.

Criza mondială cere o nouă ordine,
Dând iluzia unui timp de mai bine.
Economiile lumii toate-s în derivă,
Fiara cu semnul ei e tot mai activă.
Însemnele ei sunt pregătite minuţios,
Făcute pe ascuns, aranjate cu perfidie,
Adulmecă omul cu un foc nesăţios,
Să-l prindă în mreaja sa de viclenie.

Guvernul mondial e în fierbinţeală,
Avarii tot mai mulţi, puşi pe pricopseală,
Pun avere peste avere şi nu-i destul,
Îi mână din spate un duh nesătul.
Biblia ne vorbeşte de aceste vremi,
Priveşte la cer, tu n-ai de ce să gemi.
Nu te teme, profeţia se-mplineşte,
Împărăţia de o mie ani curând soseşte.

Un nou început pentru un nou pământ.
De ce, cu criza asta să mă frământ?
Generalizată, ea vine val după val,
Pregătind teren Guvernului mondial.
Despre care, Biblia ne-a dezvăluit,
Întronarea lui satan e deja stabilit.
Această criză cum nu s-a mai întâlnit,
În taină de milenii s-a pregătit.

Profeţia cu anticrist se-mplineşte,
Pas cu pas, zi de zi tronu-şi pregăteşte.
Satan ştie că vremea... e pe sfârşite...
Încearcă să vadă pe cine poate-înghite.
De-ar putea... pe cei socotiţi neprihăniţi,
Cu toată viclenia... ar vrea... să-i robească.
Staţi lângă Domnul... ca să fiţi sfinţiţi,
Al răului germeni... să nu încolţească.

Spre pocăinţă omule hai ţâşneşte,
Mai e puţin şi har nu se mai găseşte.
Împărăţia în astă vreme se ia cu năvală.
E vreme de trezire. Nu dormii, scoală!
Îmbracă-te cu armătura Domnului...
Să poţi ţine piept lui satan cu credinţă.
Rămâi statornic sub puterea harului,
Cu bucuria născută... în pocăinţă.

Ca nimic să nu te amăgească... în vrun fel...
Şi să nu te abată din drumul mântuirii,
Veghează... să nu te răpună cel mişel,
Stai pecetluit în legământul iubirii.
Privește cerul... se apropie Mântuitorul,
Toate semnele arată... reîntoarcerea Lui.
Vine să-și ia pe norul de slavă... poporul.
Privește în sus... sub aripile Domnului.
Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

ISUS - FIUL LUI DAVID
Categorie: schite de predici  Introducere: Fara nici o indoiala, persoana Domnului Isus este unica in multe feluri. Magii i s-au inchinat si i-au adus daruri: aur, smirna si tamiie. Ori...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
MARTORII NASTERII
Categorie: schite de predici  Introducere: Nasterea Domnului Isus s-a intimplat printre oameni ca mine si ca tine. Iata o rapida trecere in revista a lor. Incearca sa te recunosti intr-...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Darul nespus de mare
Categorie: schite de predici  Text: 2 Cor. 9:15; Isaia 9:6-7  Introducere: Acest verset apare intr-un context care vorbeste despre darnicia crestina. Concluzia lui Pavel este...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Daruri pentru Noul Nascut (II)
Categorie: schite de predici  Text: Luca 1:26-38  Introducere: 1. Da-i planurile si visurile tale. MARIA si IOSIF erau logoditi si aveau minunate palnuri de viitor. Dumne...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Daruri pentru Noul Nascut
Categorie: schite de predici Text: Mat. 2:1-12Introducere: Multa lume are falsa impresie ca Dumnezeu este "costisitor", ca El vine ca sa ne fure toate bucuriile si placerile vietii. Multora li se...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vise, vise, vise
Categorie: predici scrise  Introducere:  Visam ceea ce-am fost, visam ceea ce-am vrea sa fim, visam ceea ce ne spune Dumnezeu. Cineva m-a intrebat de ce la noi, la baptisti, nimeni...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Învierea lui Isus: iluzie sau relitate?
Categorie: predici scrise  Articol preluat din revista "ethos" nr.1 din 1999 Viaţa creştină, credinţa, nădejdea şi istoria creştină, toate sunt ancorate în cru­cea lui Cristos şi în cer...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Tipuri de Biserici locale din cartea Apocalipsei
Categorie: predici scrise  Biserica locala nu poate fi inteleasa decit in contextul realitatii sociale in care exista. Numai cel ce se inalta la inaltimea intregului poate intelege in intreg...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"MANTUIREA" - CA UN FIR ROSU PRIN CARTILE BIBLIEI
Categorie: predici scrise  Lucrurile stau foarte simplu: sau Biblia este intr-adevar o carte despre Rascumparare si atunci ea este cea mai importanta din toate cartile lumii, sau ea nu este...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Revelatie si Inspiratie sau "Cine a scris Biblia?"
Categorie: predici scrise  Cel ce deschide Biblia, se poate apropia de ea din doua directii, care caracterizeaza doua scoli cu opinii distincte: cea literara si cea analitica. 1. ...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise