text Poezii crestine

Fii ca Iosua, mereu

de Pavel Mariana Florica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pavel Mariana Florica

Deuteronom 1:21 “Iată, că Domnul Dumnezeul tău îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul, Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te spăimânta”.

Tare-i trist şi dureros
Când nu asculţi de Hristos!
Dac-asculţi de vechea fire,
Vei avea dezamăgire

Că în ea sunt “uriaşi”
Ce te doboară, de-i laşi!
Doar dacă-i Domnul cu tine
Ai biruinţe depline!

Cât de răi ar fi cu toţi,
Îi vei tăia în bucăţi!
Întăreşte-te, veghează
Şi-n Domnul te-mbărbătează!

Fii ca Iosua mereu,
Cu-ncredere-n Dumnezeu.
Altfel, firea te doboară
Şi te vei întoarce iară

În pustiul blestemat
Din care-abia ai scăpat.
Nu trăi în răzvrătire
Căci vei merge spre pieire!

Iată, Domnul te-a condus
Şi la hotar ai ajuns.
Urcă-te pe munte-ndată
Să vezi ţara minunată!

Îndrăzneşte, intră-n ea
Şi chiar dacă vei lupta,
Dacă rămâi în credinţă
Domnu-ţi va da biruinţă!





Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce volum de muncă le revine soțului și soției în căsătorie conform Bibliei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Foarte multe certuri în familie apar în urma faptului că soții nu își îndeplinesc responsabilitățile din necunoștință sau așteaptă ca celălalt partener să facă...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Propășirea Evangheliei la nivel mondial"
Categorie: Raspunsuri biblice   Știați  că: Conform unor statistici din anul 2001, 2,3 miliarde sunt creștini  dintre care 748 milioane sunt Crestini Evanghelici.&nb...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelia va fi propovăduită în toată lumea – atunci va veni sfârșitul. Statistici"
Categorie: Raspunsuri biblice  Biblia spune care va fi sfârșitul și când va veni Domnul Isus Hristos. Unul din indicatori este: “Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în to...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde-i crestinismul despre care se vorbeste atit de mult la noi in tara?!"
Categorie: Raspunsuri biblice  La noi in tara, toti se cred a fi oameni crestini.Cu parere de rau, ceea ce cred ei e departe de adevar. Vreau sa impartasesc un caz ce mi s-a intimplat zilele...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce a îngăduit Dumnezeu martirajul Sfântului Ștefan? (4 motive)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: De ce a îngăduit Dumnezeu ca Ștefan să fie omorât de Iudei prin împroșcarea cu pietre atât de devreme, înainte ca să fi continuat lucrarea lui...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pocăința adevărată sau… De ce nu pot să birui păcatul?"
Categorie: Raspunsuri biblice   V-ați pus vreodată întrebarea: „Oare ce înseamnă o pocăința adevărată?” „De ce există creștini care nu pot trăi conform pocăinței lor și nu pot face fapt...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce rol au întâlnirile în realizarea unei căsătorii fericite? (11 argumente)"
Categorie: Raspunsuri biblice  În viaţa oamenilor și a popoarelor intervin multe lucruri care, încetul cu încetul, devin obișnuite, dar care nu sunt neapărat corecte. Unul din aceste lucruri...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eficiența cărților audio"
Categorie: Raspunsuri biblice   In secolul XXI, toată lumea este ocupată. Școala, universitatea sau serviciul sunt locurile unde ne petrecem aproape jumătate din viața noastră. Timpul r...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Interviu cu Vasile Filat despre predarea Religiei în școlile publice"
Categorie: Raspunsuri biblice   Biserica pe care o păstoriți este implicată în predarea religiei în școlile publice, de ce considerați aceasta important?Pentru că într-o țară creștină c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum a apărut mișcarea Evanghelică baptistă din Basarabia? Privire de ansamblu."
Categorie: Raspunsuri biblice  În teza sa de licență, Șemcișin V.P. notează 3 factori care ar fi condus la răspândirea Evangheliei în Basarabia:Apariția grupurilor mari de molocani la începu...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise