text Poezii crestine

Eu, Smerit şi Păcătos

de Nănău Adinuţa
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Tu, acel ce te-ai urcat pe "înălţime"
Privind cu mult dispreţ la lume
Văzut-ai doar pe alţii blasfemând
Chiar şi înjurii aducând
Celui ce poartă un Sfânt Nume.

La toţi ceilalţii tu vezi bârna
La tine e numai lumina
Toţi sunt de lut, sunt de pământ
Sunt un nimic, o frunză-n vânt
Iar tu eşti "cineva", eşti "spuma".

Isus Cristos venit-a-n lume
Desigur numai pentru tine
A auzit când L-ai chemat
Şi ţi-a răspuns când L-ai strigat
Ai spus oricând, la orişicine,

Că Dumnezeu pe tin' te-ascultă
Căci vorba ta din Rai e ruptă
Pe Duhul Sfânt ţie ţi-a dat
Şi Harul tot ţi la turnat
Şi aurită-i gura ta şi sfântă.

Dar Dumnezeu e minunat
Domnul fie lăudat.
El şi peste mine-ntinde
Mâna Sfântă, să alunge
Duhul rău şi-nveninat;

Cel plin de ură şi mîndrie
Altu-n veci ca el nu îe
Eu, smerit şi păcătos
Mă-nchin Domnului Cristos
Lângă mine-n veci să fie.

Să priveasă, să Se uite
Să mă-ndrume, să m-ajute
El să-mi fie Scut, Scăpare
Tot El ,Barcă de Salvare
Râu de Binecuvântare
Daruri Sfinte, cât mai multe.

Amin
15.oct.2011 Firenze






Cele mai recente resurse creștine scrise

"Poate un creştin practica meseria de masor?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Aş vrea să ştiu dacă noi, ca şi creştini, avem voie să practicăm meseria de masor?Chiar dacă cu toţii ştim ce înseamnă cuvântul “masaj”, cred că ne va prin...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Premiile Grammy – desfrâu curat"
Categorie: Raspunsuri biblice  Am citit o știre despre decernarea Premiilor Grammy din acest an.Știu că trăim într-o societate plină de lucruri murdare care atât de mult afectează mintea și...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Poezia ” Ispita”
Categorie: Raspunsuri biblice  Fiind creștină, m-am întîlnit de foarte multe ori cu ispitele Satanei și cursele lui. De multe ori cădeam în aceste ispite, dar alteori cu ajutorul lui Dumneze...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să procedeze creștinul când soția îi este atacată de violatori?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Aș dori să știu cum ar trebui să se comporte un soț în cazul în care acesta se plimbă cu soția sa prin parc într-o seară și vin asupra lor trei bărba...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Măceșul te ajută să previi răceala"
Categorie: Raspunsuri biblice   arna merg cel mai bine băuturile calde, mai ales ceaiurile. Unul din ele, cel mai des folosit pe timp de iarnă este măceșul sau, cum mai este numit, tran...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Abstinența te protejează de bolile cu transmitere sexuală"
Categorie: Raspunsuri biblice  În ultimul timp apar tot mai multe boli cu transmitere sexuală. Se înmulțesc ca ciupercile. Una mai gravă decît alta. Dar cum putem explica acest lucru??? Chia...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum pot creștinii avea o motivație corectă și constantă în lucrare?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Motivația este importantă pentru fiecare activitate în care sunt implicați creștinii. De ea depinde calitatea lucrării, precum și perseverența în circumstanțe...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce atitudine trebuie să aibă creștinul față de hobby?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Aproape fiecare om are câte un anumit hobby. Cum trebuie să fie atitudinea unui creștin față de hobby și în ce măsură se poate lăsa preocupat de acestea?&n...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Poezia ” Dragoste interzisă “
Categorie: Raspunsuri biblice  În contextul sărbătorii de 14 februarie, am decis să scriu și poezia mea preferată, scrisă în momentul în care eram și eu îndrăgostită…Dragoste interzisă ...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cealaltă față a sărbătorii Valentine’s Day"
Categorie: Raspunsuri biblice   Se zice că luna februarie este dedicată dragostei. Din păcate, doar se vorbește, pentru că realitatea ne demonstrează altceva. Spun acest lucru în condiț...
de Marga Buhus 20 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise