text Poezii crestine

Drumul să mi-l faci curat

de Nănău Adinuţa
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Tu drumul să mi-l faci curat
Ca niciodată să m-opresc;
De calea rea să mă feresc
Căci, fericit mai este omul
Ce-L proslăveşte pe Domnul
Şi de păcat s-a-ndepărtat.

Tu nimiceşte-l pe cel rău
Şi pe mine mă îndrumă
Ca să nu mă uit în urmă;
Să pot uita trecutul meu
Şi să-L văd pe Dumnezeu
Cel ce-m-ajută tot mereu.

Tu curăţă Doamne, drumul
Nimiceşte pe cel rău
Şi mă ajută ca mereu
Toţi, la un loc să fim ca unul
Uniţi strâns, la fel ca pumnul
Făcându-i pe răi ca fumul

Pe care îl poartă vântul
Peste zări şi peste mări
Purtându-l în depărtări.
Numai Domnul, Domnul Sfântul,
Stăpân peste tot pământul
Poate să cureţe drumul.

Ca eu, la început de drum
Plin de noroi şi păcătos
Dar cu credinţă în Cristos
Mă străduiesc să fiu mai bun
Să-L venerez pe-al meu Stăpân
Dând preamărire-n veci, amin.

A.N
23.07.2012 Răcăşdia C-S



Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce Biblia spune că sfinții care au murit au adormit?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o nelămurire in discuție cu ortodocșii despre subiectul morții. In cazul rugăciunii  ei spun ca...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce condiții Dumnezeu interzice practicarea filozofiei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cititi va rog Coloseni 2:8 si apoi spuneti-mi cum de marii sfinti ai Bisericii Ortodoxe, cum ar fi de exemplu Sf. Ioan Gura de Aur, au studiat apoi f...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A creat oare Dumnezeu pe oameni ca să umple iadul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am stat de vorba cu cineva care cindva a mers la biserica noastră. Sotia lui a divortat de mult de el si dupa cite am vazut si am inteles de la el, a...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
,,Scârțâitul pământului,, și trâmbițele din cartea Apocalipsa
Categorie: Raspunsuri biblice  Cred că a-ți urmărit în ultimul timp noutățile unde se spune că din anul 2011 și până în prezent în multe țări se auzea un sunet puternic, pe care unii îl comp...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cât timp a construit Noe corabia?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:„Am auzit unii predicatori mentionând că Noe a construit corabia timp de 120 de ani, însa nu am gasit lucrul acesta menționat în Scriptură. Tot ce ob...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au dreptul slujitorii evangheliei să meargă în misiune cu soțiile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La ce se referă Apostolul Pavel când scrie corintenilor(1Cor.9;5) “N’avem dreptul să ducem cu noi o soră, care sa fie nevast...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să depășești frica de a intra în Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Nu am intrat ani mulți în biserică. În cele din urmă, cineva m-a convins să intru dar doar sa cumpăr lumânări, să le aprind și atât. Nu am...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce scrie Biblia despre bărbații care le aplică soțiilor pedepse fizice?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce poziție aveti vizavi de fenomenul violenței fizice la care sunt expuse unele soții de către soții lor? Exista vreo relatare in Biblie de...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este “pricina îngerilor” în 1 Corinteni 11:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:1 Corinteni 11:10 – De ce din pricina îngerilor? Are ceva legătura cu 2Petru 2;11? Binecuvântări!Sunt puține texte în Scriptură c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre cinstirea autorităților bisericești?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Porunca a patra la romano-catolici este cinstirea părinților si cinstirea autorităților bisericesti si a celor civile. Întrebare:...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise