text Poezii crestine

Doamne cât de mult mă doare

de Teodor Groza
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Teodor Groza
Doamne cât de mult mă doare

Doamne cât de mult mă doare
Când la cei ce-am făcut bine
Nu văd duh de mulţumire
Nici respect şi nici ruşine.
Dar cum zice un proverb:
În tot răul e şi-un bine
Căci acum pot înţelege
Cât te-a durut şi pe Tine.

Doamne ce vremuri trăim
De păcat şi împietrire
Toţi vor să-şi trăiască clipa
Nu gândesc la nemurire.
Dar de ce mă mir eu oare?
Doar de mult ne-ai prorocit
Cum că vor fi vremuri grele
Înainte de sfârşit.

Doamne iată ce-mi doresc
Orice-ar face cei mai mulţi
Credincios vreau să-ţi slujesc
Ruga asta să-mi asculţi
Iar când voi fi ispitit
Să mă duc după mulţime
Lasă-mi harul pocăinţei
Şi-alipirii doar de Tine.

Doamne ’naintaşii noştri
Mulţi au fost oameni de rând
Nici şcoliţi şi nici bogaţi
Însă plini de Duhul Sfânt
Oameni cu credinţă clară
Izvorâtă din Cuvânt
Sinceri, pocăiţi , smeriţi
Credincioşi pân’ la mormânt.

Doamne azi când lupta-i mare
Cu duhul acestui veac
Când mulţi sunt căzuţi pe cale
Şi nici nu mai ştiu ce fac
Eu îţi mulţumesc Isuse
Că mai rabzi, mai mijloceşti
La Tatăl implori iertare
Vrei pe toţi să-i mântuieşti.

de Teodor Groza
26.08.2012

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce Biblia spune că sfinții care au murit au adormit?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am avut o nelămurire in discuție cu ortodocșii despre subiectul morții. In cazul rugăciunii  ei spun ca...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce condiții Dumnezeu interzice practicarea filozofiei?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cititi va rog Coloseni 2:8 si apoi spuneti-mi cum de marii sfinti ai Bisericii Ortodoxe, cum ar fi de exemplu Sf. Ioan Gura de Aur, au studiat apoi f...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A creat oare Dumnezeu pe oameni ca să umple iadul?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Am stat de vorba cu cineva care cindva a mers la biserica noastră. Sotia lui a divortat de mult de el si dupa cite am vazut si am inteles de la el, a...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
,,Scârțâitul pământului,, și trâmbițele din cartea Apocalipsa
Categorie: Raspunsuri biblice  Cred că a-ți urmărit în ultimul timp noutățile unde se spune că din anul 2011 și până în prezent în multe țări se auzea un sunet puternic, pe care unii îl comp...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cât timp a construit Noe corabia?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:„Am auzit unii predicatori mentionând că Noe a construit corabia timp de 120 de ani, însa nu am gasit lucrul acesta menționat în Scriptură. Tot ce ob...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au dreptul slujitorii evangheliei să meargă în misiune cu soțiile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La ce se referă Apostolul Pavel când scrie corintenilor(1Cor.9;5) “N’avem dreptul să ducem cu noi o soră, care sa fie nevast...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să depășești frica de a intra în Biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Nu am intrat ani mulți în biserică. În cele din urmă, cineva m-a convins să intru dar doar sa cumpăr lumânări, să le aprind și atât. Nu am...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce scrie Biblia despre bărbații care le aplică soțiilor pedepse fizice?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce poziție aveti vizavi de fenomenul violenței fizice la care sunt expuse unele soții de către soții lor? Exista vreo relatare in Biblie de...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este “pricina îngerilor” în 1 Corinteni 11:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:1 Corinteni 11:10 – De ce din pricina îngerilor? Are ceva legătura cu 2Petru 2;11? Binecuvântări!Sunt puține texte în Scriptură c...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre cinstirea autorităților bisericești?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Porunca a patra la romano-catolici este cinstirea părinților si cinstirea autorităților bisericesti si a celor civile. Întrebare:...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise