De ce-i atâta frământare?

De ce-i atâta frământare?
Eu, logic, nu pot să explic
Al nostru Dumnezeu e mare
Cu noi e-n orice încercare
E-al nostru Tată și Amic.

De ce credința-i clătinată
Când valuri de necaz sosesc?
Pe toți vă-ntreb încă odată
E consacrarea micșorată
De focul nedumnezeiesc?

E zbucium, e îngrijorare
Ce va aduce-o nouă zi?
Chiar la creștini e întristare?
(Mâine va fi mai bine, oare?)
Ce-i rece-acum se va-ncălzi?

Pătrunde-n ființe îndoială
In viitor cum va mai fi?
Uităm ce-am învățat la Școală,
Că paza Lui nu-i parțială,
Că Tatăl va interveni.

Să ne oprim din starea-n care
Doar spre negativ fugim
De Sus primim orientare
Când ziua nu e sărbătoare
Și când spre Rai călătorim.

Ce-am învățat în vremuri bune
Să nu uităm în vreme grea
Divinitatea nu apune
Din contră, vine și ne spune
Ce, de la noi, Stăpânul vrea.

El vrea totală-ncredințare
Conecții trainice cu El
Chiar de-ar veni amenințare
De la nivel de guvernare
El e cu noi - Emanuel.

Oricât ar fi de complicate
Problemele ce se ivesc
Avea-vor rezolvare, toate
Și iar va fi seninătate
Vedea-vom cum speranțe cresc.

Privind spre necuprinsă zare
De unde vine ajutor
Nu vom cădea în disperare
Ci vom urca spre starea-n care
E fericitul viitor.

George Cornici/ 1 Decembrie, 2020