text Poezii crestine

Dacă pe Domnul Îl alegi

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Ne apropiem cu pași mărunți
De anul care o să vină,
Noi tot mai slabi şi mai cărunți,
Și tot mai aplecați spre tină.
Ferice e dacă-am crezut,
În Evanghelie, Vestea bună,
În Cel ce nu a fost văzut,
Dar care-a pus în noi, lumină.

Ne apropiem de-un apogeu,
Clepsidra cerne-n risipire,
În prag de an, mă-ntreb mereu,
De-L voi vedea pe Sfântul Mire.
E-acolo sus, mai sus de nori
Şi Îl aștept cu-nfrigurare,
Sunteți voi gata, frați, surori,
Să Îi slujiți cu-nflăcărare?

Ești ancorat în ce a spus?
Ai tu nădejde și credință?
De nu îți este Domn, Isus,
Nu vei păși în biruință!
Mai e puțin de străbătut!
Te mai despart secunde, zile,
Cu viața ta, ce ai făcut?
Nu vei intra în cer,"cu pile"!

Pentru ce-am spus şi ce-am făcut,
Noi vom răspunde fiecare,
Alege-L, timpul nu-i pierdut,
Curând, Îl vom vedea în zare! !
Goi am venit, goi vom pleca
De pe acest pământ, se știe,
Mai importantă-i slava Sa
Și locul nostru-n veșnicie!

Ferice e dacă-nțelegi,
Că este viață după moarte,
Dacă pe Domnul Îl alegi,
Nimic de El nu te desparte!
Se-apropie Crăciunul iar,
Voi știți cine-i Sărbătorit!
Isus e cel mai mare dar,
Ce omenirea a primit!

De-aceea voi, de-ați auzit
Ce spune Biblia, Cartea Vieții,
Vă întrebați de-ați împlinit,
Ce-au scris apostolii, profeții,
Nu e de-ajuns s-auzi, să ştii,
Dacă nu pui în aplicare,
Slăviți pe Domnul zi de zi,
Căci El ne-a dat eliberare!

07/12/19, Barcelona -Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Este acceptabil pentru un creștin să facă facultate de Psihologie?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Întrebare: Un creștin care a făcut facultatea de Psihologie mi-a spus că până la vârsta de 3 ani în copil trebuie dezvoltat egoismul. Mi-a părut str...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu osteniți în facerea binelui"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Cum trebuie înțeles îndemnul apostolului Pavel din a doua sa epistolă către Tesaloniceni: “Nu osteniți în facerea binelui”? Biblia ne îndeamnă s...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Respectul de sine"
Categorie: Raspunsuri biblice   Cu regret observ tot mai des că mulți oameni nu mai au niciun respect de sine. Respectul de sine sau autoevaluarea personală ajută foarte mult fiecăruia...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să crească bisericile din sate când tinerii pleacă la oraș?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Cum să continui lucrarea într-un sat ca să aducă creștere bisericii când tinerii pleacă la învățătură în oraș sau la muncă sezonieră peste...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este adevărat că oamenii ce au avut o moarte violentă mai trăiesc printre noi?"
Categorie: Raspunsuri biblice   E adevărat că oamenii care au avut morți violente încă mai trăiesc printre noi?Nu, nu este adevărat. Indiferent de felul în care în care omul moare,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să ne eliberăm de îngrijorări?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Nesiguranţa pentru ziua de mâine, frica de a rămâne singur şi lipsit de ajutor, sărăcia, lipsa unei viziuni şi priorităţile greşite, toate acestea sunt cauza î...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să reușească pastorul să viziteze pe toți creștinii din biserică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Recent am fost ordinat în slujba de pastor și vreau să vă adresez o întrebare. Cum este mai bine să organizez vizitele la familiile membrilor biseric...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie să sărbătorești zilele de naștere ale poeților?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: În sistemul de învățământ gimnazial, liceal, profesorii ne obligă să sărbătorim zilele de naștere ale poeților și trebuie să-i venerăm, recitin...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este trăirea în neorânduială?"
Categorie: Raspunsuri biblice În a doua epistolă către Tesaloniceni apostolul Pavel îi învață cum să procedeze cu cei ce trăiesc în neorânduială, explicându-le ce înseamnă trăirea în neorânduială...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trebuie fata creștină să ierte pe violatorii săi și să-și retragă declarația de la poliție?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Într-o seară, pe când mă întorceam de la muncă, s-a oprit o mașină din care au ieșit câțiva băieți și m-au forțat să merg cu ei. După aceea m-au dus...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise