Cumpanire

Cumpanire

Călătorule om
Nu te lăsa prins în mrejele indiferenţei
Atras de farmecul unor ceasuri fugare
Vor trece toate ca fulgerul de iute
Mereu depărtare

Nu zăbovi căutând fără rost
Căci mai este puţin
Până la marginea lumii
Unde aşteaptă sfârşitul de cale
Ieşi cât mai este vreme
Din viziunea amăgirilor tale

Nu fugi de tine însuţi
Ci ai mereu conştiinţa trează
Ca să nu te risipeşti
Ca stropii de ploaie
În bătaia vântului de amiază

Şi nu te liniştii
Gândindu-te că vei cuprinde necuprinsul
Cu mult mai mult
Dumnezeu şi-a desfăşurat peste toate
Întinsul

Nu te lăsa orbit de ochiul mulţimii
Ca să nu-ţi putrezească ochii
În orbitele lor
Fă-ţi ochii din razele Orionului
Şi vei prinde minunile universului din zbor

Nu te lăsa asurzit de strigătul gloatei
Urechi să-ţi faci
Din vuietul planetei
Din clopotele timpului
Ce-ţi bat în memorie
Obosite de atâta istorie

Nu te avânta prea vesel la drum
Ca să nu te-afunzi în ispite
În nesfârşitele lor nisipuri mişcătoare
Şi nici prea trist
Ca să n-aluneci
Împovărat de atâtea eroare

De vei ajunge la răscruce
Nu te grăbi s-apuci vreo cărare
Aşteaptă mai întâi
Să se nalţe pe boltă regele soare
Căci altfel
Vei intra în labirinturi întunecoase şi reci
Fără să cunoşti vreodată
Ale lumii poteci

Apoi, când soarele s-o înălţa
În mijlocul cerului
Poţi să porneşti la drum
- Drumul spre Cruce –
Singurul drum
Celelalte
Vor fi doar iluzii deşarte
Pentru puţin în scoarţa pământului săpate
Fum.

Şi după acestea, în sfârşit
Călătorule om
O fântână de adevăr de crezi că ai găsit
Ascunde-o în adâncurile înţelepciunii
Numai aşa va izvorî până departe
Ca o mijire de lumină
Vestindu-şi biruinţa peste întuneric
Peste moarte.