text Poezii crestine

Cum L-am aflat pe Isus -Adolescenţa

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Adolescenţa


Copilăria trece sunt altfel am crescut
Dar valurile grele încă mă mai mă loveau
Prin multe încercari de atuncea am trecut
Iar cele vechi s-au dus şi altele veneau

Si iatamă-s mai mare acum sunt la liceu
Dar drumul meu în viaţă încă nu este clar
În gândul meu apare adesea Dumnezeu
În viaţa mea străluce parcă ar fii un far

Farul e ghid în toate şi pe om îl conduce
Pe cel străin în locul ce-i e necunoscut
Înspre limanul bun lumina lui te duce
Dacă Domnu-I reperul pe care L-ai fi vrut

Dar farul mi-este greu şi acum să Îl urmez
Încă depind de alţii care asta nu vor
Aveam în al meu gând al mântuirii crez
Dar stând la altu-n casă nu-mi era prea uşor

Gustam din tinereţe dar nu avea valoare
Eram nefericită la nimeni nu-i păsa
Nesiguranţa vieţii simţeam ce mult mă doare
Eram tot în alertă, parc-aşteptam ceva

În viaţa-mi monotonă aşteptam o schimbare
Aceleaşi vechi reproşuri, aceleaşi vorbe rele
Un cuvânt aruncat prea greu care mă doare
Ştiam că viaţa-i grea şi timpurile-s grele

O prietenă de şcoală care mă-nţelegea
Şi care Te iubea făcând doar lucruri bune
De câte ori putea de Tine îmi vorbea
Cu drag vroiam s-o văd şi să ascult ce-mi spune

Mi-a explicat calvarul şi-nsemnătatea sa
Supremul sacrificiu ce L-a făcut Isus
Mi-a spus de apa vieţii căci cel care o bea
Se va urca la ceruri cu Tatăl va sta sus

Priveam ca fermecată si glasu-i ascultam
Atâtea lucruri bune prin ea am cunoscut
Doream sa fiu matură si singura să stau
Iar de la Tine Doamne, eu toate le-aş fi vrut

Eu uneori mergeam cu ea la rugăciune
Stăteam în banca mea si eram fascinată
Doream atâtea Doamne Tie să Îţi pot spune
Dar viaţa-mi depindea de alţii deocamdată

Şi bine aş fii făcut de n-aş fii ascultat
Decât de glasul Tău iubitul meu Isus
Decepţii multe-n viaţă ştiu aş fi evitat
De-aş fi urmat Cuvântul pe care mi L-ai spus

Amarnic plâng şi acuma dar anii au trecut
Nimica înapoi nu poate să se-ntoarcă
Eu te-am dorit atâta, voinţă n-am avut
Şi timpul l-am lăsat fără folos să treacă

Anii s-au dus în grabă şcoala am terminat
Cu gândul doar la Tine voiam ca să decid
Te-am căutat de mult şi acuma Te-am aflat
Doream să am putere, inima să-mi deschid

Dar nici de data asta n-a fost să fie aşa
Găsisem alta cale şi viaţa mi-am schimbat
Şi planurile mele iar le voi amâna
Isus al meu iubit stiu că Te-am supărat

Iubire Îmi arăţi chiar de eu uit de Tine
Şi răbdător mă ajuţi de câte ori Îţi cer
Tu asta ai dorit, mereu să-mi fie bine
A tale vorbe veşnic răman, nicicând nu pier.


va urma

Câmpia Turzii, 7 iunie 2011

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise