text Poezii crestine

Copil de Dumnezeu! Salvat!

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Tu Doamne ierţi fărădelegea şi răzvrătirea şi păcatul,
Până în mii de neamuri, însă, pe cel ce este vinovat,
Nu-l socoteşti fără de vină, căci Tu eşti drept cum nu e altul
Şi pedepseşti nelegiuirea, din neam în neam, tot ce-i pătat.

Cuvinte pline de iubire şi farmec clocotesc în mine
Şi inima-mi vibrează-n cântec de adorare şi de dor,
Căci dragostea-i mai sus de toate, e un lăstar crescut din Tine
Şi cel ce poartă-n suflet cerul, e plin de-al Duhului fior.

Eşti Sfânt, esti Veşnic, infinitul, îl ţii în mâini ca pe-un nimic,
Dar din iubire pentru oameni, Te-ai întrupat, Te-ai umilit,
Om-Dumnezeu, privind spre Tine, mă fac din ce în ce mai mic,
Căci ce sunt eu să merit harul? Pe veci eşti Domnul meu iubit!

Mă rog... Te rog, ascultă astăzi, a mea strigare ce se-nalţă,
Spre înălţimile albastre, purtând cu ea iubirea mea,
Te-ador, Te-aştept să vii Isuse, să-Ţi văd încântătoarea faţă,
Să simt din nou cum arde focul, ce l-ai aprins, la Golgota.

Şi-n mistuirea lui fierbinte, să ardă-n torţă firea-ntreagă,
Lumina caldă şi-Adevărul, să-nlocuiască ce-i greşit,
Eşti dragostea nemărginită, Tu-mi eşti Fiinţa cea mai dragă
Şi-aştept cu drag a Ta venire, Te-aştept să vii, sunt pregătit!

O, Maranata! Maranata! Strigaţi voi oameni cât e harul,
Curând se va sfârşi lucrarea, Isus va reveni pe nori,
Vă-ntoarceţi de pe-a lumii cale şi acceptaţi smeriţi Calvarul,
Întoarce-te tu, om, la Domnul, ca să trăieşti, ca să nu mori.

Al Său cuvânt e sfânt, El este şi Dragoste dar şi Dreptate
Şi nu va tolera păcatul, acum verdictu-i: ”Vinovat!”
De Îl accepţi ca Domn pe Isus, îţi va aduce libertate,
În dreptul tău va scrie mare: „Copil de Dumnezeu! Salvat!”

01/05/12, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum au ajuns Sodoma și Gomora orașe ale homosexualilor dacă ei nu se reproduc?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Mă întreb cum de au ajuns homosexualii și familiile lor, dacă știm că ei nu se înmulțesc, să trăiască într-un oraș separat?!! Adică și atunci exista...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce sunt izvoarele vieții care curg din inima omului? (Proverbe 4:23)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: La ce se referă Biblia când spune de “izvoarele vieții” (Proverbe 4:23)? Care sunt acele izvoare ale vieții? Ca să înțelegem și să facem o...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Dinozaurii contemporani oamenilor – partea I"
Categorie: Raspunsuri biblice   Din manualele școlare învățăm, că dupa era paleozoică urmează cea mezozoică – aceasta este era reptilelor gigantice — dinozaurilor. Fosilele din Mezozoic...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl sau Domnului Isus Hristos?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Aș vrea să știu, când ne rugăm, cui trebuie să ne adresăm? Domnului Isus Hristos, care a murit pentru noi, păcătoșii, sau lui Dumnezeu, creator...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Supunerea față de autorități-un indicator al sfințeniei"
Categorie: Raspunsuri biblice  Azi am finisat lecția a 4-a din cursul de studiu biblic “Tu aparții lui Dumnezeu: trăiește o viață sfântă!” În această lecție am învățat despre două  indi...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce să facă soțul când soția violată în trecut evită relațiile sexuale? (7 sfaturi)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Soția mea a fost violată înainte de căsătorie. Relația sexuală îi produce disconfort și îi rănește sănătatea mintală. Ea acceptă ca eu să mă ma...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce sărbătorim de Florii?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Duminica care vine, 28 aprilie, creștinii sărbătoresc Intrarea Domnului Isus în Ierusalim sau Duminica Floriilor, în popor numită și Duminica  vlăst...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce se întâmplă dacă nu te spovedești și împărtășești un timp îndelungat?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Ce se întâmplă dacă nu m-am mai spovedit și împărtășit de trei ani? Este posibil ca acest lucru să fie cauza depărtării mele de Dumnezeu?Mai înt...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre terapeuții care fac vindecări prin palpări bioenergetice?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Azi am mers cu socrul la un terapeutul S.F. pentru o consultație. El pretinde că e școlit de călugării Șaolin și că are capacități bioenergetic...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Isus este Lumina lumii. Sunt eu lumină în lume?"
Categorie: Raspunsuri biblice     În Evanghelia după Ioan , în capitolul 1, 8, 9  Domnul Isus spune că El este Lumina lumii și că a venit să aducă lumină și să înlăture întune...
de Marga Buhus 21 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise