text Poezii crestine

Cercetați-vă umblarea!

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Doamne, iartă Adunarea, care nu-şi cunoaşte rostul
Şi menirea ei în lume, de-a-Ți sluji cu dedicare,
Jertfele sunt ca şi nule, darurile-s prea puține,
Dar se vrea sub ocrotire și-a Ta binecuvântare!

Prin proroci vorbeşte Domnul: "Casa-asta-i dărâmată!
Vă suiți cu toți pe munte, lemne multe adunați,
Zidiți Casa, acum pare o nimica-n ochii voștri,
Priviți cu băgări de seamă, calea voastră cercetați!

Casa voastră-i căptuşită, dar a Mea-i gata să cadă,
Semănați, puțin îi rodul, adunați dar sacu-i spart,
Tot ce strângeți nu aduce bunăstarea cea scontată,
Pentru că uitați pe Domnul, ce pe toate, El le-a dat!

N-a venit încă sorocul pentru a lucra la Templu?
Cum e slava Casei Mele-acum când vă vorbesc de ea?
Ați lăsat deoparte râvna dragostei dintâi şi iată,
Zidurile cad şi nimeni nu-şi asumă partea sa!

Credincios am fost în toate, legământul Meu există,
Nu îl calc cum face omul, când la bine a ajuns,
Vă întoarceți din robia bogățiilor terestre,
Căci destul Mi-ați călcat voia, zi de zi și e de-ajuns!

Cântăriți ce jertfe-aduceți, gândind c-ale Mele-s toate,
Aurul, argintul, totul, nimic nu vă aparține,
Priviți cu băgări de seamă, lucrul mâinilor ce-aduce?
Slăvi deşarte sau în toate vreți să Mă slăviți pe Mine?

N-aşteptați a Mea mânie şi urgii şi nerodire,
Cercetați-vă umblarea, inima de ce-i legată,
Dacă vă smeriți şi-ncepeți lucrul în credincioşie,
Viața şi ființa voastră fi-va binecuvântată!

Adunați spre îmbuibare, când altarele-Mi sunt goale,
Socoteala Mea nu este cu ce voi vă socotiți,
Dacă cerul şi pământul Eu voi clătina, veți zice,
Că sunt rău și nu am milă de popor şi-o să cârtiți!"

Doamne, ne-ai dat sănătate și putere și credință,
Noi credința am ciuntit-o, douăzeci, cinzeci din ea,
Pentru noi dorim întregul, Ție câte-o bucățică,
Doamne, iartă necredința și ne schimbă inima!

Nu ne ceri din muncă totul, ci doreşti a zecea parte,
Ca să îngrijim de Templu, (şi cât de puțin am dat!)
Când Mamona ne subjugă, ne-aminteşte de răsplată,
Blestemat, sau fiu la Tatăl, veşnic binecuvântat!

Fă-ne Doamne-un Zorobabel, să punem mână cu mână,
Casa Ta să înflorească, noi să spunem: "Da şi-Amin!",
Ne alege, ne păstrează, ca pe o pecete sfântă
Și întreaga Adunare să-Ți slujească pe deplin!

Nu ne pedepsi umblarea, rătăcirea şi trădarea,
Căci ne-am abătut Părinte, ne-am uitat la propriul eu,
Ne este de-ajuns mustrarea, mulțumim pentru trezire,
Ne uneşte-n Duh şi astfel să-Ți dăm slavă, Dumnezeu!

16/04/18, Barcelona -Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Biruinţa asupra cărnii"
Categorie:  Cartile Bibliei  Moab: tablou al cărnii„Şi fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pe...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Izvoarele lumii"
Categorie:  Cartile Bibliei  Mesopotamia înseamnă „ţara celor două râuri“; prin aceasta este caracterizată simbolic o altă trăsătură de caracter a lumii. Ar fi greşit să considerăm că l...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Împăratul din Mesopotamia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Numele împăratului înseamnă „răutate dublă“, iar această semnificaţie corespunde adevăratului caracter al lumii, căci ştim că cel care conduce lumea este di...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Biruinţa asupra lumii"
Categorie:  Cartile Bibliei  Mesopotamia: tabloul lumii„Şi fiii lui Israel au locuit printre canaaniţi, hetiţi şi amoriţi şi fereziţi şi heviţi şi iebusiţi. Şi au luat pe fiicele lor de...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Caracterul biruinţei"
Categorie:  Cartile Bibliei  Victoriile obţinute de judecători nu au fost niciodată de natură războinică, adică nu au fost victorii de cotropire, ci duşmanii lor au căutat să le distrug...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să biruieşti, dar cum?"
Categorie:  Cartile Bibliei  Vulturul prinsJ. T. Mawson   Am văzut odată un vultur mare, care se găsea într-o colivie trainică şi se părea că soarele luminos, strălucitor...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Judecători - Ghedeon și Samson"
Categorie:  Cartile Bibliei  Succesiunea generațiilorGeorges André   La începtul cărţilor Iosua şi Judecători, găsim o exprimare asemănătoare: „După moartea lui Moise...“...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iosua 3"
Categorie:  Cartile Bibliei  Cartea Geneza începe cu omul creat în inocenţă; apoi urmează căderea; după aceea mijlocul de îndreptare al lui Dumnezeu, arătat în promisiunea lui Isus şi î...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iosua"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi l-am dat vouă, cum am spus lui Moise.” Iosua 1:3Iosua înseamnă „Yahve Mântuitor”, corespondentul în...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cartea Iosua"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Henri Rossier   Cartea Iosua ne prezintă, ca tip, subiectul epistolei către Efeseni. Trecerea prin pustie se terminase. Acum era t...
de Marga Buhus 05 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise