Ce-aș mai putea Eu face și n-am făcut Eu viei Mele?...

Ce-aș mai putea Eu face și n-am făcut Eu viei Mele?...





Acuma dar, voi ce locuiți pământul, judecați voi astăzi între voi și între Mine,
V-am sădit și v-am săpat ca și pe-o vie, o vie-aleasă și udată chiar de Mine,
Am tras și încă trag nădejde, ca via Mea să facă struguri buni odată pentru Mine,
Struguri buni și roadă bună să-Mi aducă, să Mă bucur Eu de ea și ea de Mine.
Dar, an după an tristețea și necazu-i tot mai mare, n-aduce încă roade pentru Mine,
N-aduce struguri buni, demult n-aduce roadă bună, sălbatici struguri și-azi aduce,
Sălbatici struguri și-acră roadă de-atâta vreme, an după an și astăzi îmi aduce.
Totuși, cu-atâta dragoste și azi privesc la toată via Mea, e parte-acum din Mine.


Mă-ntreb și azi și azi Mă-ntreb: Ce-aș mai putea Eu face și n-am făcut Eu viei Mele?
Am vrut s-o smulg, s-o prăpădesc de-atât amar vreme, dar, am amânat an după an,
S-o smulg, s-o prăpădesc și foc să-i dau, să uit de ea, uitării să îi dau Eu viei Mele,
Dar, Mă tot amână și Mă-mbună Fiul și-Mi spune să mai am răbdare încă-un an.
A mai trecut un an, mulți ani au mai trecut și roade, struguri, via încă n-a adus,
Am tocmit vieri la Mine-n vie, cât au cerut atâta le-am plătit simbrie, an după an,
V-ați tocnit la Mine-n slujbă, viei să-i purtați de grijă, dar, ați uitat de ce-ați promis,
Eu, nimica n-am uitat, nu uitați că Eu sunt drept, toate văd și multe iert, an de an.


La vremea rodirii, ca-n anii trecuți, Mi-am trimis slujitorii la vie din roadă s-aducă,
Dar, an după an roadă puțină, struguri mai acri, sălbatici, vierii mai răi și-obraznici.
De-a lungul vremii, am trimis din robi să-Mi vadă de vie, din roadă și struguri s-aducă,
Să Mă bucur de vie, de roadele bune, destul cu roadele rele și struguri sălbatici.
Cei tocmiți la Mine-n vie, an după an, Mi-au bătut și omorât, robii cei trimiși de Mine,
După multe, multe vremi și-n bunătatea-Mi mare, l-am trimis pe Fiul, l-am trimis la vie.
Mi-am zis atunci: “Pe al Meu Fiu îl vor primi cu cinste, mă vor primi ca și pe Mine !”
Dar, n-a fost să fie-așa, în născocirea minții lor au uitat de legămât, de Mine și de vie.


Vierii, în ura și-n răutatea lor, au tot crezut și încă cred că via Mea-i de-acuma via lor,
De-aceea, nici pe Fiul ei nu l-au primit, de la-nceputuri s-au gândit, cum să-L omoare,
Să pună mâna ei pe moștenire, pe vie și pe roade, pe tot ce este-al-Meu și nu-i al lor.
Preaiubitul Meu Mi-a spus că-I gata pregătit să-ndure totul pentru vie, ocară și rușine,
Viața să și-o dea și-n chinuri chiar să moară, că via-i moștenirea Lui și nu-i rușine,
Nicicînd rușine nu i-a fost cu via Lui, a udat-o, a săpat-o și-a-ngrijit-o tot mai mult,
Întradevăr, și-a plătit iubirea cu a Lui Viață, l-au răstignit vierii pe cruce nu de mult.
L-ați răstignit pe Fiul, M-ați răstignit pe Mine, pe Mine ce-s Viață, Iertare și Iubire,
Astăzi, Fiul stă la dreapta Mea, iertați prin El sunt toți ce cred și vin astăzi la Mine,
Veniți la Mine toți ce-i trudiți și-mpovărați, la Mine ve-ți găsi odihnă, Iertare și Iubire.



7-Octombrie-2016.